Administrația Penitenciarelor are doar două centre de reeducare, ambele aproape pline

Publicat: 03 02. 2014, 19:29
Actualizat: 07 02. 2014, 12:27

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) deține, la nivel național, doar două centre de reeducare, care sunt aproape pline, în condițiile în care noul Cod penal prevede că deținuții care, la momentul comiterii faptei, erau minori, pot fi transferați din penitenciare în astfel de centre, scrie Mediafax.

Potrivit unor oficiali din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), cele două centre de reeducare sunt la Buziaș (județul Timiș) și la Târgu Ocna (județul Bacău).

Centrul de Reeducare Buziaș are 108 locuri, din care 97 sunt deja ocupate, iar Centrul de Reeducare Târgu Ocna – 98 de locuri, din care 72 sunt ocupate.

Conform noului Cod penal, intrat în vigoare sâmbătă, față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se poate lua o măsură educativă neprivativă de libertate.

Măsurile neprivative de libertate sunt stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână și asistarea zilnică.

Cele privative de libertate sunt internarea într-un centru educativ sau într-unul de detenție.

Măsura internării într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum și programe de reintegrare socială. Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu și trei ani.

„Dacă în perioada internării minorul săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța poate menține măsura internării într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fără a depăși maximul prevăzut de lege, sau o poate înlocui cu măsura internării într-un centru de detenție”, prevede noul Cod penal.

O măsură educativă privativă de libertate se poate lua în următoarele cazuri: dacă minorul a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat; atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de șapte ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.