ADMITERE LA LICEU 2013. Ce examene vor da elevii de clasa a VIII-a

Publicat: 15 09. 2012, 19:42
Actualizat: 21 10. 2014, 22:55

Elevii care încep clasa a VIII-a în această toamnă vor termina cursurile pe 14 iunie 2013, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației pe EDU.RO.

Înainte să fie admiși la liceu, elevii trebui să promoveze examenul de evaluare națională. Modul în care se vor susține examenele nu s-a schimbat față de anul precedent, elevii trebuind să treacă tot prin două probe scrise.

Absolvenții de clasa a VIII-a se vor înscrie la evaluarea națională între 17 și 19 iunie 2013.

Pe 25 iunie va avea loc proba scrisă la limba și literatura română, iar pe 26 iunie va avea loc proba scrisă la limba și literatura maternă. Pe 27 iunie elevii vor susține proba scrisă la matematică.

Afișarea rezultatelor va avea loc pe 29 iunie, până la ora 16. În aceeași zi, între orele 16 și 20 va avea loc depunerea contestațiilor.

În perioada 30 iunie – 2 iulie va avea loc rezolvarea contestațiilor.

Afișarea rezultatelor finale va avea loc pe 3 iulie.

După examenele naționale, elevii vor da admiterea la liceu. Potrivit calendarului ADMITERII LA LICEU 2013, postat pe EDU.RO, elevii vor fi admiși pe baza rezultelor obținute la evaluarea națională, prin repartizare computerizată.

În perioada 5-9 iulie, elevii împreună cu părinții lor vor completa în fișele de înscriere toate opțiunile pentru liceul la care vor să învețe. În perioada 6-10 iulie, părinții și candidații vor verifica  fișele de înscriere care au fost procesate în calculator.

Repartizarea computerizată la liceu va avea loc pe 16 iulie 2013.

După ce au fost repartizați elevii trebuie să depună la liceele unde au fost admiși dosarele de înscriere, în perioada 17 iulie – 26 iulie.

Cei care nu au reușit să ocupe un loc la liceu se vor putea înscrie în a doua  etapă de ADMITERE la LICEU 2013 pe 17 iulie. Ei vor fi repartizați la liceu pe 25 iulie, pe locurile rămase neocupate.