Adomniței: Poate Guvernul dă bani pentru aeroportul din Iași. Dragnea: Să nu fie de la teleormăneni

Publicat: 23 05. 2013, 18:52
Actualizat: 25 06. 2013, 16:00

Șeful Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, a afirmat joi, că Guvernul ar trebui să dea bani pentru modernizarea aeroportului din Iași, așa cum s-a întâmplat la Cluj sau Sibiu, vicepremierul Liviu Dragnea replicând ironic că este de acord, cu condiția să nu fie luați bani de la teleormăneni

Cristian Adomniței a spus, în cadrul unei dezbateri privind regionalizarea, că Guvernul Ponta nu a alocat fonduri în acest an pentru modernizarea aeroportului din Iași, așa cum s-a întâmplat în trecut, când guvernele anterioare au dat bani pentru aeroporturile din Cluj, Sibiu sau București.

„Poate Guvernul se gândește în timp să facă ce a făcut pentru Cluj, Sibiu sau Otopeni, unde a dat bani pentru modernizarea aeroporturilor respective. Practic, acele aeroporturi s-au făcut și din banii ieșenilor. Sunt răbdător, însă corect ar fi să existe și sprijin guvernamental pentru Iași”, a afirmat Cristian Adomniței.

Șeful Consiliului Județean Iași a mai spus că modernizarea aeroportului ieșen se va face oricum, chiar și fără bani de la bugetul central.

Prezent la dezbatere, vicepremierul Liviu Dragnea a replicat: „Sunt de acord ca guvernul să dea bani, dar să nu fie de la teleormăneni”.

La rândul său, primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, i-a amintit lui Adomniței că Iașiul îl are ministru la Transporturi pe liderul PNL Iași, Relu Fenechiu.

„Sunt bucuros că vicepremierul Dragnea este la Iași, dar și mai fericit că ministrul Transporturilor este Relu Fenechiu. Spun asta, apropo de banii pentru aeroport”, a afirmat Gheorghe Nichita.

Lucrările pentru modernizarea actualei piste a aeroportului din Iași vor începe cel mai probabil la începutul toamnei, au anunțat recent șefii CJ Iași, investiția ridicându-se la câteva zeci de milioane de euro.