Adrian Goicea, noul președinte al Consiliului de Supraveghere Transelectrica

Publicat: 03 12. 2019, 15:39
Comisia Europeană a infirmat un potențial abuz de poziție dominantă realizat de SNTGN Transgaz.

Goicea este fost director general al OPCOM și fost manager de țară al companiei spaniole de energie regenerabilă Iberdrola. Adrian Goicea, care în prezent este director al Goicea Consulting SRL, o companie de consultanță în domeniul energiei cu 43.000 lei afaceri și pierderi de 79.000 lei, conform Ziarului Financiar, îl înlocuiește din funcție pe Mircea Coșea, 77 de ani, profesor la Academia de Studii Economice.

„În perioada 1979-1985, Adrian Goicea a activat în domeniul diplomației, în funcția de Diplomat – Secretar II, fiind responsabil cu problemele economice și consulare în relația cu RPD Coreeană”, scrie în nota biografică de pe site-ul Transelectrica. Adrian Goicea este licențiat în economie, absolvind cursurile Academiei de Științe Economice (1972-1977).

Acționarii Transelectrica, companie pe care statul o deține în proporție de 58,7% prin Secretariatul General al Guvernului (SGG), au numit în 26 noiembrie noul board al Transelectrica. Noul CS este format din Sebastian Burduja (șef PNL Sector 1-economist), Luiza Popescu (inginer), Jean Badea (informatician), Jean-Valentin Comănescu (avocat), Adrian Goicea (economist), Oleg Burlacu și Manuela Petronela Stan-Olteanu (jurist). Mandatul este unul provizoriu și începe la 30 noiembrie și se încheie la 29 martie 2020.

Statul a mai convocat și la Romgaz o adunare generală a acționarilor, în data de 23 decembrie, ce are pe ordinea de zi revocarea membrilor actuali ai Consiliului de Administrație al producătorului de gaze și înlocuirea lor. La fel ca la Transelectrica, durata mandatelor provizorii va fi stabilită la patru luni.