Agenție de turism din Cluj, rămasă fără licență, după ce a păcălit 100 de turiști că-i duce în Dubai

Publicat: 10 04. 2017, 17:24

În data de 4.04.2017, Direcția Generală Control, Autorizare și Monitorizare (DGCAM) din cadrul Ministerului Turismului a intrat în posesia unei informații conform căreia SC Vacanțe VOX SRL (agenția de turism turoperatoare VOX TRAVEL), detinătoare a licenței de turism nr 6789/20.06.2013, cu adresa: str. Tășnad, nr.5, bl.P3, sc.2, et.3, ap.22 din Cluj Napoca, Polița de asigurare eliberată de OMNIASIG nr.46887/04.08.2017, a lăsat în aeroportul din Cluj Napoca un număr de peste 100 turiști care trebuiau să plece în dimineața zilei respective în Dubai. Conform informației vehiculate în spațiul public, turiștii nu aveau rezervările făcute, în ciuda faptului că au achitat contravaloarea călătoriei, se arată într-un comunicat al Ministerului Turismului.

Reprezentanții ministerului l-a contactat pe directorul agenției de turism, Ioan Dan Chindris, care a confirmat incidentul. Din discuțiile purtate telefonic cu acesta, rezultă că banii care au fost virați în Qatar nu au ajuns la destinație, afirmând că va restitui turiștilor banii încasați.

Ministerul Turismului, prin DGCAM, a decis efectuarea unui control la sediul din licență al agenției touroperatoare Vox Travel, administrată de SC Vacanțe Vox SRL, cod fiscal 31057406. În urma controlului, s-a constatat faptul că agenția de turism nu a asigurat derularea unui pachet de servicii turistice în perioada 04.04 -11.04.2017, transport cu avionul București-Dubai și șapte nopți cazare cu mic dejun în Dubai, pentru aproximativ 100 de turiști. Pentru aceasta și nerespectarea criteriilor în baza cărora s-a eliberat licența de turism, operatorul economic a fost sancționat cu amendă contravențională și retragerea licenței de turism nr.6789 din 20.06.2013.

Totodată, Ministerul Turismului a anunțat oficial Inspectoratul Județean de Poliție Cluj, Serviciul Investigarea Criminalității Economice, cu privire la aspectele sesizate, întrucât SC Vacanțe Vox SRL este suspectată de fraudă.