ALEGERI LOCALE 2012. Sorin Oprescu spune că a votat mai puțin rațional și mai mult sentimental

Publicat: 10 06. 2012, 10:29
Actualizat: 10 06. 2012, 10:29

ALEGERI LOCALE 2012. Sorin Oprescu, candidat independent la Primăria Capitalei, susținut de USL, a votat, duminică dimineață, la Școala nr. 17, el spunând că votul lui a fost „mai puțin rațional și mai mult sentimental”, invitându-i pe bucureșteni să vină la vot, pentru a avea un oraș așa cum și-l doresc.

Înainte de a intra în secția de votare de la Școala nr. 17 „Pia Brătianu”, unde a ajuns la ora 9.00, Oprescu a spus că are emoții, însă nu mai mult ca în urmă cu patru ani și a caracterizat campania electorală mai civilizată ca cea de acum patru ani, „dar din păcate nu peste tot”.

Sorin Oprescu a stat mai mult timp în cabina de votare, iar după ce a ieșit a declarat că a fost un vot „mai puțin rațional și mai mult sentimental, pentru București”.

„Cuvintele de ordine azi, mândria, dezvoltarea”, a adăugat Oprescu.

El i-a invitat pe bucureșteni să meargă la vot, pentru a avea un oraș așa cum și-l doresc.

„O dată la patru ani, bucureștenii spun ce își doresc, și așa va fi. Mizez pe o prezență care să arate interesul pentru orașul acesta. Patru ani de zile mi l-au arătat, i-am întrebat, mi-au răspuns, am discutat, i-am ascultat”, a mai spus Oprescu.

Întrebat dacă el crede că vor fi incidente în timpul votării, Oprescu a spus că are încredere în oameni că o să fie serioși și că își vor vedea de treabă.

El a precizat că Bucureștiul este al tuturor, nu al lui Oprescu.

„Au rămas foarte mulți în Bucureși, este frumos afară, îi invit să meargă la vot, apoi în parcuri sau acolo unde vor ei”, a adăugat Oprescu.

Întrebat unde așteaptă rezultatul votării, Oprescu a spus că, după ce face „o tură de secții de vot”, merge la sediul de campanie din Piața Alba-Iulia.