Ambasadorul Franței: Solidaritate între francezi și români după atentatele din Franța și tragedia din Colectiv

Publicat: 13 11. 2015, 17:28
Actualizat: 28 12. 2015, 19:26

Ambasadorul Franței în România, Francois Saint-Paul, și atașatul Apărării din cadrul Ambasadei Franței la București, colonelul Christophe Midan, au participat, vineri, la Cimitirul Eternitatea din Galați, la inaugurarea Careului Francez, recent renovat, și la ceremonia dedicată armistițiului de după Primul Război Mondial, din 11 noiembrie 1918, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În alocuțiunea sa, ambasadorul a adus un omagiu soldaților căzuți la datorie.

„Am ținut să vin aici pentru a inaugura cimitirul renovat din Galați, să comemorăm cea de-a 97-a aniversare a Armistițiului de după Primul Război Mondial și să aducem un omagiu eroilor care și-au dat viața pentru Franța în toate conflictele. Evident, este un moment trist deoarece vorbim despre persoane care și-au pierdut viața, unele dintre ele la o vârstă foarte fragedă, departe de țara lor natală, dar este și un moment de mândrie și comuniune dintre națiunile franceză și română, pentru că toți acești soldați, după ce au luptat umăr la umăr, au căzut împreună animați de același ideal pentru a elibera România și pentru a asigura independența ei într-o perioadă tulbure a istoriei sale”, a spus ambasadorul.

Diplomatul francez a amintit și de solidaritatea pe care au manifestat-o românii și francezii inclusiv anul acesta, după atentatele din Franța și tragedia de la clubul bucureștean Colectiv.

„Această frăție de arme care s-a menținut între armatele noastre în ciuda vicisitudinilor istoriei îmi amintește de un alt tip de solidaritate dintre țările noastre, mai recentă, născută tot din suferință, o solidaritate de care au dat dovadă societatea civilă, dar și autoritățile din țările noastre. Nu voi evoca decât două evenimente: seria de atentate care a lovit Franța la începutul lunii ianuarie a acestui an, care a suscitat un imens elan de simpatie și de emoție în România, și tragedia care s-a petrecut în clubul Colectiv din București cu două săptămâni în urmă și care a fost urmată de o mobilizare a medicilor și specialiștilor francezi care au venit la căpătâiul răniților în timp ce societatea civilă își manifesta sprijinul prin diferite acțiuni”, a spus ambasadorul Franței.

În cadrul ceremoniei o fost dezvelită o placă comemorativă, s-au depus coroane de flori și s-a ținut un moment de reculegere în memoria soldaților căzuți la datorie, iar în final a avut loc defilarea Gărzii de Onoare.

În Cimitirul Eternitatea de la Galați, la Careul Francez, reabilitat recent de Ambasada Franței, prin intermediul Misiunii sale de Apărare, sunt înmormântați 62 de soldați, francezi și algerieni, care au murit în Primul Război Mondial.

În ianuarie, 17 persoane au murit în urma mai multor atacuri, comise inclusiv la redacția pariziană a publicației Charlie Hebdo și la un magazin evreiesc din Paris. Atacurile au fost comise de frații Kouachi și de Amedy Coulibaly, trei jihadiști francezi, care au afirmat că s-au coordonat și care au fost uciși ulterior de forțele de ordine.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În două săptămâni de la tragedie au decedat alte 28 de persoane, numărul victimelor ajungând, vineri, la 55.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite și internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 37 au fost transportate spre unități sanitare din străinătate, însă nouă au decedat, trei în Marea Britanie, una în Israel, două în Olanda, una în drum spre Elveția, una în Franța și una în Germania.