Ana Birchall anunță că a informat-o din timp pe șefa CSM că nu poate participa la plenul Consiliului – DOCUMENT

Publicat: 20 06. 2019, 20:14

„Doamna președinte a Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a fost informată din timp că nu pot participa la ședința Plenului CSM de joi, 20 iunie 2019, ședință care a fost convocată marți după-amiază, având în vederea obligațiile mele care rezultă din calitatea de ministru al justiției. Pentru a evita asemenea situații, am purtat, în ultima vreme, discuții cu doamna Lia Savonea în care am rugat-o, așa cum rezultă și din documentul atașat, să stabilească o zi pe săptămână, dedicată Plenului CSM și care să nu se suprapună peste ziua în care sunt programate activități guvernamentale, tocmai pentru că doresc să particip la ședințele Plenului CSM”, transmite Ana Birchall, într-un comunicat de presă remis joi seară MEDIAFAX.

Ministrul a publicat și adresa prin care informează CSM că nu poate participa la ședință, adresă datată 20 iunie 2019.

Ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de joi, în care trebuia să se discute validarea Adinei Florea la conducerea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), a fost amânată pentru luni, din cauză că nu a fost întrunit cvorumul de prezență.

Pe ordinea de zi a ședinței de joi se aflau mai multe chestiuni importante, precum validarea concursului pentru conducerea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), concurs la care procurorul Adina Florea a obținut cel mai mare punctaj.

Un alt subiect aflat pe ordinea de zi era cererea lui Gheorghe Stan de a i se rezerva un post de procuror la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), până la încetarea mandatului de 9 ani ca judecător la Curtea Constituțională.