Anchetă în Mureș după ce un elev a fost filmat în timp ce lovea un om al străzii

Publicat: 04 11. 2016, 15:09
Actualizat: 25 03. 2019, 21:11

Surse judiciare au declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că elevul cercetat este cunoscut ca având un comportament deviant.

„Polițiștii mureșeni s-au autosezizat și au declanșat o anchetă în cazul unui elev de la Liceul

Potrivit acestora, elevul care a filmat și a postat filmulețul pe rețeaua de socializare este, de asemenea, minor, și a rămas repetent de două ori.

Directorul liceului din Sărmaș, Oana Mititean, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că elevul filmat în timp ce lovea un om al străzii este în clasa a IX-a la profesională, clasă pe care o repetă.

Este un elev problematic, a avut nota scăzută la purtare. Verbal, permanent, deranjează și jignește colegii, dar și cadrele didactice. A fost consiliat de psiholog”, a spus aceasta.

Directorul a afirmat că unitatea de învățământ nu poate lua măsuri împotriva elevului, deoarece incidentul nu a avut loc în incinta școlii.

„Suntem legați de mâini și de picioare, putem acționa atât cât ne permite regulamentul. În afară de sancțiuni minimale nu avem ce face.Voi sta de vorbă cu el și îl voi mustra, individual, nici măcar nu pot în fața casei”, a spus Mititean.