Andronescu, reacție în cazul BUNICII SOFIA: M-au asigurat că doamna va fi reintegrată. Nu am înțeles-o deloc pe directoarea grădiniței

Publicat: 02 04. 2019, 14:23
,,M-a impresionat că la vârsta pe care o avea găsea ceva foarte util de făcut pentru grădinița din acea localitate, de aceea n-am înțeles-o deloc pe directoarea grădiniței, în decizia pe care a luat-o. Am avut o discuție cu inspectorul școlar general de la Gorj, care mi-a promis că doamna va fi reintegrată și se gândește la sancțiunea pe care directoarea o va primi pentru acest gest lipsit de omenie”, a declarat Ecaterina Andronescu, marți, la Guvern.

Ministrul Educației a spus că empatizează cu bătrâna concediată și că apreciază eforturile dedicate comunității.,,Prin excelență, meseria de dascăl trebuie să aibă toate elementele de solidaritate omenească între cei care sunt parte dntr-o comunitate, ceea ce, din păcate, doamna director al grădiniței nu a dovedit că înțelege sau că are empatia necesară pentru un om în vârstă care își dedică și la acea vârstă ultimele ei resurse emoționale și de muncă și le dedică grădiniței și, ca urmare, are tot respectul meu și toată prețuirea mea doamna care avea grijă de grădiniță și la 83 de ani”, a conchis Ecaterina Andronescu.

 

Sofia Chițoran, bătrâna de 83 de ani,angajată ca femeie de serviciu la grădinița din Leurda, jud. Gorj, a fost convinsă să revină la muncă, de miercuri, după ce a fost concediată de directorul unității, decizia fiind revocată după 24 de ore. Femeia a declarat, pentru MEDIAFAX,că revine pentru copii.