ANM dă vestea: „Se va putea produce fenomenul de «descălțare» a plantelor de orz și grâu de toamnă”. MARS confirmă pericolele iminente

Publicat: 27 01. 2020, 18:13

Tot ei afirmă că, în perioada citată, datorită alternanței îngheț-dezgheț la sol, izolat se va putea produce fenomenul de „descălțare” a plantelor de orz și grâu de toamnă.

Estimările ANM confirmă informația potrivit căreia temperaturile mari, apropiate de nivelul maxim înregistrat vreodată în zone din Europa Centrală și de Vest, transformă culturile de cereale în victime sigure ale dăunătorilor și ale bolilor. În plus, temperaturile pe plus ar putea vulnerabiliza culturile cerealiere în fața posibilelor înghețuri târzii, sunt precizările făcute luni, 27 ianuarie 2020, de MARS, unitatea specializată agrometeo a Uniunii Europene.

Însămânțările târzii din toamna anului trecut au fost întrerupte de ploi puternice în țările din vestul blocului comunitar (UE28), respectiv de secetă în zone din est, fapt care a generat întârzieri la creșterea culturii de grâu.

În același timp, condițiile agrometeo, caracterizate de temperaturi pozitive neobișnuit de mari pentru această perioadă, au împiediat cerealele să dezvolte o toleranță îndeajuns de bună la temperaturi mici, proces denumit întărire, transformându-le în potențiale victime ale unor posibile episoade de îngheț.

Specialiștii în prognoze agrometeo spun însă că ar fi riscuri prea mari de îngheț până la data de 31 ianuarie 2020, însă culturile de cereale pot suferi și după această perioadă, în funcție de eventualele schimbări.

„Echilibrul final al balanței între efectele pozitive și negative ale actualelor condiții agrometeo depinde foarte mult de cum va evolua sezonul agricol în continuare”, au conchis specialiștii MARS, citați de Reuters.

Fermierii români se roagă pentru ploaie

Într-o postare pe pagina sa de socializare, fermierul Ioan Olteanu Constantin a declarat că 2020 este „anul cel mai sărac în precipitații” de cand se știe.

„De la recoltat și până acum, în multe ferme avem mai puțin de 60 l apă, practic, nouă procente din media anuală a României, în șapte luni. Zâmbetul nu este al meu, în situația de față, dar este zâmbetul care crede în ploaie sau zăpadă. Vom avea apă cu siguranță. Să ne rugăm pentru un echilibru, pentru că la fel de dăunător poate fi și excesul. Și pentru că paparudele le chemăm de obicei în mai, ca să avem mălai, cred că ar trebui o cerere, pe Facebook sau altceva, încă din ianuarie”, a scris pe Facebook Ion Olteanu Constantin, unul dintre fermierii mari ai României.

Numai în toamna anului trecut el a însămânțat o suprafață de 5.000 ha cu grâu pe raza a 62 de localități din Giurgiu, Ilfov, Teleorman și Dâmbovița.

Din punct de vedere termic, potrivit specialiștilor ANM, perioada 28 ianuarie – 3 februarie 2020 se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod obișnuit, la nivelul întregii țări.

„Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între minus 3 și 10 grade Celsius, mai ridicată cu 1 până la 8 grade Celsius, comparativ cu mediile multianuale, în aproape toate regiunile”, se menționeză în documentul ANM.

Temperatura maximă a aerului se va situa între 2 și 14 grade Celsius, în cea mai mare parte a teritoriului agricol.

Temperatura minimă a aerului va oscila între minus 7 și 5 grade Celsius, în majoritatea zonelor de cultură.

Sursă foto: Ioan Olteanu Constantin/Facebook/Internet