Anunțul președintelui ANRE. Cu cât se va reduce prețul gazelor la 1 iulie 2016

Publicat: 17 09. 2015, 14:29
Actualizat: 17 09. 2015, 19:24

„Pe moment, așa cum a evoluat consumul în România, este suficientă producția de gaze din intern. Dar, pentru perioada de iarnă, noi am estimat ca din punct de vedere al siguranței să stabilim un minim de 3% care să fie importat pentru consumatorii casnici. Prețul gazului la nivel internațional a început să scadă, fiind legat de prețul țițeiului, ceea ce ne face să credem că anul viitor o să ne întâlnim pe piață cu prețuri mult mai mici decât cele care sunt în acest moment. Estimăm că de la 1 iulie (2016, n.r.), prețul gazului, deci ne referim doar la prețul gazului din cadrul facturii, nu și la celelalte prețuri asociate, poate să scadă până la 10%”, a afirmat Havrileț.

Astfel, de la 130 de lei în prezent prețul unui MW se va reduce cu 13 lei, după creșterile de prețuri din ultimii ani determinate de procesul de liberalizare, menționează Havrileț.

„Noi am creat un sistem de așa numit an gazier (…) și vom discuta despre noul preț în care estimăm evoluția evenimentelor din piața energetică – aici mă refer în primul rând la faptul că producția de energie electrică din gaze naturale a scăzut, pentru că au fost aduse în piață surse regenerabile de energie. De asemenea, există o preocupare constantă la nivel de proiect al utilizării aparatelor consumatoare de gaz cu eficiență, cu scăderea consumului, ceea ce a scăzut cererea generală. Cererea generală fiind scăzută, și producătorii internaționali se precupă pentru scăderea prețului”, a arătat Havrileț.

De altfel, Gazprom a scos la licitație în ultima săptămână o cantitate de 3,2 miliarde metri cubi, din care a vândut doar un miliard de metri cubi, la un preț de 240 de dolari, foarte aproape de prețul intern de producție din România.

„În ultimii ani, prețul a evoluat în sens crescător, pentru că prețurile au fost reglementate, prin liberalizare ele se duc spre zona de piață liberă, ceea ce a dus la o aliniere la prețurile internaționale, care erau mult mai mari acum 4-5 ani. Acum această descreștere va intra benefic și în zona consumatorului din România”, a afirmat șeful ANRE.

El a mai spus că ieftinirea nu are legătură cu faptul că anul viitor vor avea loc alegeri, ci cu evoluția prețului internațional al gazelor.

Săptămâna trecută, Havrileț a declarat pentru MEDIAFAX că România va importa în acest an din Rusia doar 3% din consumul de gaze naturale, însă de anul viitor ar putea renunța la importuri, întrucât producția internă ar fi capabilă să asigure integral consumul. Producția internă este asigurată de compniile Romgaz și OMV Petrom.

Cea mai recentă modificare a tarifelor la gaze a avut loc la 1 iulie, când prețurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale către clienții casnici, categorie în care este inclusă și populația, au crescut cu 11%.

ANRE a anunțat atunci că până la finalul anului nu va fi operată o nouă majorare de prețuri, având în vedere că nu vor fi costuri suplimentare pentru asigurarea consumului în sezonul rece, comparativ cu anii anteriori.