Aproape 300 de hectare cultivate cu soia modificată genetic, descoperite la o fermă din Bihor

Publicat: 15 02. 2012, 10:30
Actualizat: 18 02. 2012, 07:09
Aproximativ 290 de hectare cultivate cu soia din comuna bihoreană Batăr vor fi distruse după ce, astăzi, comisarii Gărzii de Mediu au fost descoperit că plantele sunt modificate genetic.

Aproximativ 290 de hectare cultivate cu soia din comuna bihoreană Batăr vor fi distruse după ce, astăzi, comisarii Gărzii de Mediu au fost descoperit că plantele sunt modificate genetic. Controlul Gărzii de Mediu a pornit în urma unei sesizări venite din partea Direcției Agricole Bihor.

"Noi am descoperit cultura în timpul unor verificări de rutină la o fermă din Batăr. Din cele 600 de hectare de soia, 290 erau modificate genetic", a declarat pentru MEDIAFAX directorul Direcției Agricole, Octavian Avrămuț.

Potrivit directorului, existența plantelor modificate genetic a fost confirmată în urma unor analize efectuate cu testere speciale, importate din Statele Unite. 

Potrivit comisarului, culturile vor fi tocate și împrăștiate în arătură, iar proprietarul va fi sancționat cu amendă.