Asiatic în spital, după ce imobilul în care se afla a explodat, la Timișoara

Publicat: 22 01. 2014, 20:17
Actualizat: 27 03. 2019, 14:28

O explozie urmată de un incendiu s-a produs, miercuri seară, într-un bloc de locuințe din Timișoara, în urma deflagrației un asiatic aflat în clădire fiind rănit și transportat la Spitalul Județean cu arsuri la mâini și pe față, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al ISU Banat, Sindia Vlaia, a declarat corespondentului MEDIAFAX că o explozie a avut loc, miercuri seară, într-un bloc din Timișoara, un asiatic fiind rănit.

„A avut loc o explozie pe strada Iuliu Maniu la un bloc, într-un apartament de la etajul cinci. Geamurile până la etajul al treilea sunt spulberate. Trei mașini de la pompieri au fost detașate, iar în acest moment a fost lichidat incendiul. Un asiatic a fost transportat la Spitalul Județean cu arsuri la mâini și pe față. El este conștient”, a afirmat Sindia Vlaia.

Potrivit sursei citate, cauzele exploziei nu sunt cunoscute până la ora transmiterii acestei știri.