Audierile în „cazul de sclavie” din Maramureș continuă. Trei persoane au fost reținute până acum

Publicat: 28 08. 2019, 10:24

Potrivit unor surse judiciare, audierile continuă și miercuri la Maramureș.

Până la această oră, în caz au fost reținute trei persoane.

Marți, mai multe percheziții au avut loc în Maramureș, la un grup infracțional bănuit de trafic de persoane, din care fac parte și doi cetățeni germani. Grupul este suspectat că aducea copii din Germania pentru „reeducare”, dar îi folosea pentru munci epuizante.

Potrivit DIICOT, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2014 – august 2019, opt suspecți, dintre care doi cetățeni germani, soț și soție, au constituit un grup infracțional organizat care a avut ca principal scop traficarea pe raza județului Maramureș a mai multor tineri de naționalitate germană, cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, sub paravanul desfășurării unor activități autorizate de servicii educative ce vizau recuperarea și reintegrarea socială a acestora, în baza unor programe și proiecte derulate și coordonate de către cei doi suspecți de naționalitate germană.

„În realitate, tinerii au fost supuși unui regim de lipsire de libertate, de interzicere în a comunica în exterior cu familiile din Germania ori cu alte persoane sau autorități române, fiind obligați ca, sub pretextul unui așa-zis

Conform sursei citate, așa-zisul program social, finanțat de către statul german, fondat și coordonat de către suspectul de naționalitate germană este reprezentat de serviciul social intitulat „Projekt Maramureș”, al cărui furnizor acreditat este o asociație cu sediul în municipiul Baia Mare, jud. Maramureș, din datele deținute până la acest moment rezultând că aceasta are doar un rol formal în derularea proiectului respectiv, care a primit licență de funcționare din partea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din România, valabilă pentru o perioadă de 5 ani în intervalul februarie 2016 – februarie 2021.

„În programele oficiale ale acestui proiect sunt prevăzute în scop de reabilitare o multitudine de activități recreative, menite să stimuleze dorința de liniște și de integrare a tinerilor, de regulă în mijlocul naturii, beneficiind de educație multidisciplinară prin intermediul unor specialiști în pedagogie, psihologie și diverse activități lucrative. În realitate, victimele sunt excluse de la orice formă de continuare a studiilor, le sunt întrerupte tratamentele medicale pe care le au prescrise ca terapie, li se confiscă actele de identitate, bunurile personale (în principal cele care ar facilita posibilitatea de comunicare cu lumea exterioară) și sunt supuși metodelor dure și brutale de așa-zisă re-educare, adoptate de către suspect și persoanele din anturajul său, în baza ideilor promovate de acesta cu privire la conceptul de educație. Din cercetările efectuate în cauză există date și indicii despre faptul că fondurile bănești asigurate de statul german pentru finanțarea activității acestui proiect sunt deturnate în mare parte de la scopul dedicat și sunt însușite de către membrii grupului, prin mai multe metode ilicite practicate pentru a asigura o aparență de legalitate”, mai arăta DIICOT.

Procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism a dispus preluarea dosarului înregistrat la Biroul Teritorial Maramureș de către DIICOT Structura Centrală – Secția de Combatere a Criminalității Organizate.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Maramureș, Adrian Mândru, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că la solicitarea DIICOT Maramureș au fost instituite de către DGASPC măsuri speciale de protecție în regim de urgență pentru 4 copii germani.