Avertismentul profesorului Rafila pentru negaționiști: Când cazurile se vor înmulți, oamenii vor afla de ele direct, nu din presă

Publicat: 16 07. 2020, 11:40
Actualizat: 06 04. 2021, 19:04
Ministerul Sănătății: Numărul de locuri de la Rezidențiat, suplimentat cu 418

Profesorul Alexandru Rafila transmite un mesaj dur la adresa persoanelor care nu cred în coronavirus: „Pe măsură de se înmultesc cazurile, tot mai multă lume va fi informată de existența lor în mod direct nu prin intermediul presei”, spune reprezentantul României la OMS.

Ngaționiștii vor crede în virus când se vor infecta din cauza nerespectării regulilor de prevenție, este de părere medicul Rafila, reprezentant al României la OMS. 

„Cred că reacția medicilor vine dintr-o foarte mare îngrijorare față de modul în care evoluează lucrurile, acesta e principalul motiv și mesaj. Dar cred că mesajele medicilor vor putea să schimbe acest trend negaționist doar parțial. Ceea ce îi va convinge oameni este poziția României în raport cu celelalte state din Uniunea Europeană, îngreunarea deplăsărilor și înmulțirea numărului de cazuri din proximitate, conștientizarea faptului că pot să se îmbolnăvească și să facă chiar forme grave cu noul coronavirus. Pe măsură de se înmultesc cazurile, tot mai multă lume va fi informată de existența lor în mod direct nu prin intermediul presei”, a declarat Rafila la Europa Liberă. 

Alexandru Rafila: E prea multă verbalizare și prea puțină imagine și realitate

Medicul este de părere că un element care trebuie schimbat în gestionarea crizei este comunicarea, care ar trebui să se bazeze pe mai puține vorbe și mai multă imagine a realității din spitale.

„Eu cred că ar trebui schimbată puțin chestiunea cu informarea și aș merge cu ciné-vérité, spitale, pacienți, cazuri. Dacă ne uităm la decese noi am ajuns la un număr similar cu cel din perioada stării de urgență, azi am avut 30 de decese, care sunt de pe secțiile de terapie intensivă. Trebuie menționat că la secțiile de terapie intensivă apar în fiecare zi câte 30-40-50 de cazuri noi. Dacă ai o creștere de 5-6 săptămâni de felul acesta, poți să ajungi să ai probleme serioase. O campanie ar trebui să arate realitatea din spitalele care tratează acești pacienți. E prea multă verbalizare și prea puțină imagine și realitate”, spune medicul Alexandru Rafila.