Băiat de 17 ani reținut pentru mai multe furturi, între care și la sediul PNL, comise cu alți 5 adolescenți

Publicat: 07 11. 2012, 14:04
Actualizat: 16 04. 2019, 14:14

Un tânăr de 17 ani care a comis mai multe furturi în Oltenița, la bibliotecă, la Spitalul Municipal, la sediul PNL și la locuințe din oraș a fost reținut, iar polițiștii suspectează că infracțiunile au fost comise de acesta împreună cu alți cinci adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Călărași, cea mai recentă faptă este spargerea sediului PNL, de unde au fost furate calculatoare.

Principalul suspect este un tânăr de 17 ani din Oltenița, care a fost reținut pentru 24 de ore.

„Tânărul este suspectat de infracțiuni de furt calificat, fapte comise în perioada octombrie 2011- octombrie 2012. Cea mai recentă vizează furtul a trei calculatoare, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, din sediul unui partid politic din Oltenița. Tânărul, împreună cu trei adolescenți de 14 ani și cu alți doi în vârstă de 15 și 16 ani, este suspectat de spargeri în locuințele unor persoane fizice, dar și la biblioteca și spitalul din localitate, de unde au furat bunuri precum aparate de sudură, motoare și cabluri electrice, calculatoare și alte obiecte, cea mai mare parte a prejudiciului produs în aceste cauze fiind recuperat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Călărași, inspector Ramona Tudor.

Adolescentul de 17 ani a fost dus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului Județean de Poliție Călărași, iar miercuri acesta va fi dus la Judecătoria Oltenița cu propunerea de arestare preventivă pentru 19 zile.