Bărbații acuzați că au bătut un pădurar din Argeș de la un ocol silvic privat au fost ARESTAȚI

Publicat: 14 05. 2012, 15:08
Actualizat: 28 03. 2019, 22:19

Cei trei bărbați acuzați că l-au bătut pe pădurarul de la un ocol silvic privat din localitatea argeșeană Botești au fost arestați preventiv pentru 29 de zile după ce s-au predat la Poliția Topoloveni, sub acuzațiile de tăiere și sustragere de material lemnos, tâlhărie și ultraj.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, suspecții sunt Florin Badea (26 de ani), Bebe Paul Stanciu (22 de ani) și Marin Iulian Stânciu (24 de ani), toți din localitatea dâmbovițeană Scheiu, arma neletală pe care aceștia i-au furat-o pădurarului și au abandonat-o ulterior, un pistol cu bile de cauciuc, fiind găsită de polițiști în zona pădurii unde a avut loc incidentul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un pădurar de la ocolul silvic privat „Stejarii Muscelului”, aflat în timpul serviciului, a fost bătut, marți, de către trei persoane, după ce omul le-a suprins la furat de lemne în pădure. Ulterior, pădurarul a tras de șase ori cu pistolul cu bile de cauciuc în care avea zece proiectile, iar agresorii i-au furat arma neletală, pe care au abandonat-o în pădure.

Victima a declarat că îi cunoaște pe infractori, fiind a doua oară când îi surprinde în flagrant la furat de lemne din pădure și i-a identificat ca fiind dintr-o localitate învecinată, Scheiu, din județul Dâmbovița.

„I-am surprins când furau lemne de pădure, iar ulterior au sărit pe mine, m-au bătut, am tras de șase ori cu pistolul cu bile, aveam zece proiectile în pistol, iar ulterior au fugit cu armă cu tot. Eram în timpul serviciului în momentul în care a avut loc incidentul, îi cunosc pe infractori, i-am mai prins o dată la furat de lemne. Sunt din Scheiu-Dâmbovița. Noi îi prindem, le facem procese-verbale, poliția le face dosare penale, iar apoi instanța le dă drumul și ne întâlnim din nou cu ei. Asta se întâmplă!”, a declarat pădurarul agresat, Gheorghe Oltei.

La ora transmiterii acestei șiri, cei trei bărbați au fost duși în arestul IPJ Argeș, iar decizia, care nu este definitivă, poate fi atacată cu recus la Tribunalul Argeș.