Băsescu anunță SURPRIZE în dosarul Microsoft: „E vorba inclusiv de persoane”

Publicat: 13 10. 2014, 23:18
Actualizat: 07 09. 2019, 21:14

Șeful statului a negat că în dosarul Microsoft s-au primit dosare de la FBI. „Cea mai complexă informație am avut-o în 2009 legată de posibilă fraudare și acea informație într-o manieră mult mai în detaliu a fost transmisă DNA și de acolo a început ușor, ușor”, a afirmat președintele Traian Băsescu, precizând că informarea a venit de la serviciile românești.

Întrebat dacă vor mai fi surprize în acest dosar, Băsescu a spus: „Da, vor mai fi”. Întrebat dacă e vorba inclusiv despre persoane, președintele a replicat scurt: „Inclusiv persoane”.

Întrebat dacă EADS este un dosar mai extins decât Microsoft, președintele a declarat că nu vrea să vorbească despre un dosar aflat în investigație, dar a confirmat că este.

„Am luat date din urmă pentru că am avut tot dosarul Microsoft acum și am constatat că 9 firme și persoane private, deci vorbesc dintre cei care au purtat comisioanele, sunt și destul de comuni în informările pe care le-am avut despre Microsoft. Am găsit în Microsoft oameni pe care i-am regăsit și în informări negative făcute pe EADS, făcute de structurile de securitate, nu ne ascundem acum”, a spus Băsescu.

Cătălina Mihai, catalina.mihai@mediafax.ro