Băsescu îl dă în judecată pe Igor Dodon. Este o premieră pentru justiția din Republica Moldova

Publicat: 27 01. 2017, 09:04
Actualizat: 10 05. 2018, 08:28

„Astăzi am înregistrat o cerere de chemare în judecată la Curtea Supremă de Justiție, așa cum prevede legea cetățeniei din Republica Moldova. Noi considerăm că cetățenia lui Traian Băsescu a fost retrasă în mod arbitrar și (decizia-n.r.) este contrară principiilor și procedurilor prevăzute de legea cetățeniei și de Convenția Europeană cu privire la cetățenie”, a afirmat avocatul lui Traian Băsescu, Andrei Bivol.

Cererea de chemare în judecată este introdusă și se repartizează în termen de 24 de ore completului de judecată, după care în timp de șase zile de la repartizare ar trebui să fie emisă o decizie pe procedură, potrivit legislației din Republica Moldova, a explicat Andrei Bivol.

Președintele Republicii Moldova are calitatea de pârât în cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea Supremă de Justiție.

Avocatul lui Traian Băsescu a precizat că, în Republica Moldova, nu a mai fost făcut un demers de acest fel.

„Este practic un dosar pionier, un leading în acest domeniu pentru că nu există în practica judiciară dosare de contestare a unui decret de retragere a cetățeniei. Au existat dosare în care se constată refuzul de a acorda cetățenia Republicii Moldova unor naționali străini, dar în aceste dosare pârât nu este președintele, dar este comisia de oferire a cetățeniei de pe lângă președinție. În cazul dat, suntem într-o circumstanță de anulare a unui decret prezidețial deja emis de retragere a cetățeniei pentru care legea prevede în mod expres că acesta se atacă la Curtea Supremă de Justiție”, a menționat Andrei Bivol.

Președintele moldovean Igor Dodon a semnat în primele zile ale lunii ianuarie decretul prin care fostului președinte al României Traian Băsescu îi este retrasă cetățenia Republicii Moldova, dobândită de acesta cu doar câteva luni mai devreme.