Bătaie în plină stradă la Constanța, după o nuntă aranjată care nu a mai avut loc

Publicat: 30 09. 2019, 15:45

Potrivit anchetatorilor, scandalul în care au fost implicate două familii de romi din comuna Cobadin ar fi pornit de un conflict mai vechi, legat de o nuntă aranjată care nu a mai avut loc.

Membrii celor două familii s-au întâlnit, luni, pe Calea București din localitatea Murfatlar și, după ce s-au certat în stradă, s-au luat la bătaie. La spital a ajuns un bărbat în vârstă de 45 de ani cu o plagă înjunghiată și o femeie, mama presupusului agresor, care a fost lovită în cap cu o scândură.

„Am fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, pe fondul unui conflict spontan între trei persoane, una dintre acestea, un bărbat de 45 de ani, a fost înjunghiată. Victima a fost transportată la spital pentru investigații medicale. A mai fost rănită o femeie, mama presupusului agresor”, au transmis polițiștii constănțeni.

Potrivit cadrelor medicale, bărbatul a suferit un traumatism toracic, iar femeia o plagă la cap. Ambele victime sunt conștiente, în stare stabilă.

Polițiștii au intervenit și au calmat spiritele, patru persoane fiind conduse la sediul Poliției Medgidia pentru audieri.