Beat la volan, a accidentat un tânăr și a fugit de la locul faptei

Publicat: 29 09. 2012, 17:27
Actualizat: 06 02. 2016, 22:40

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna băcăuană Corbasca, a ajuns la spital în urma unui accident provocat de un șofer băut, care a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate, apoi a fugit de la locul faptei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bacău, tânărul rănit se afla în mașina condusă de șoferul băut, un bărbat de 25 de ani, care a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului.

Ulterior, șoferul a fugit de locul accidentului produs în comuna băcăuană Corbasca.

„În urma sesizării primite, agenții de la Poliția Rutieră au întreprins o serie de acțiuni în urma cărora, la scurt timp, a fost identificat și șoferul mașinii implicate în accident. S-a recurs la testarea șoferului cu aparatul etilotestltest, rezultatul fiind de 0,49 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În ceea ce privește victima accidentului, aceasta a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.

Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducerea unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală.