Bebeluș de câteva zile, abandonat în scara unui bloc din Drăgășani

Publicat: 15 02. 2012, 11:57
Actualizat: 29 02. 2012, 07:17
Polițiștii vâlceni au descoperit, luni seară, în scara unui bloc din orașul Drăgășani, un bebeluș în vârstă de opt-zece zile.

Polițiștii vâlceni au descoperit, luni seară, în scara unui bloc din orașul Drăgășani, un bebeluș în vârstă de opt-zece zile.

Potrivit subinspectorului Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea, polițiștii au fost sesizați în acest caz prin Sistemul de Urgență 112, de către un bărbat. Oamenii legii și medici de la Ambulanță au mers la fața locului, preluând copilul și transportându-l la Maternitatea Drăgășani. Medicii au stabilit că fetița găsită este în perfectă stare de sănătate.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că acest copil nu a fost născut la Maternitatea Drăgășani. Conform sursei citate, fetița a rămas în grija și supravegherea personalului de specialitate din maternitate, iar cercetările continuă pentru identificarea mamei.