Bercea Mondial și soția sa, reținuți într-un dosar de evaziune și spălare de bani

Publicat: 27 11. 2014, 00:04

Sandu și Fănica Anghel au fost reținuți alături de alte două persoane în acest dosar, care are un prejudiciu estimat la 800.000 de euro, potrivit surselor citate.

Bercea Mondial este încarcerat la Penitenciarul Colibași, unde ispășește o pedeapsă de opt ani și nouă luni de închisoare pentru că și-a înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011. El a fost condamnat definitiv în 20 mai 2014. În același dosar, Fănica Anghel a fost condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru mărturie mincinoasă și instigare la această infracțiune.

Totodată, soția lui Bercea Mondial, doi fii ai acestuia, Florin și Grinică Ion Anghel, precum și fiica, Izaura, și ginerele lui Sandu Anghel, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție din Constanța, la sfârșitul lunii iunie, fiind acuzați de șantajarea lui Mircea Băsescu. Florin Anghel i-ar fi dat fratelui președintelui, Mircea Băsescu, 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpățână, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, pentru a interveni la judecători să dispună o soluție favorabilă în dosarul în care Bercea Mondial era judecat pentru tentativă de omor.

Bercea Mondial și fiica sa Izaura au mai fost trimiși în judecată pentru că ar fi încercat să mituiască un angajat al Penitenciarului Colibași. În acest dosar, Tribunalul Argeș a decis, în 18 septembrie, să îl aresteze preventiv pe Bercea Mondial și să o plaseze în arest la domiciliu pe Izaura Anghel. Sandu Anghel ar fi încercat să ofere, prin intermediul fiicei sale, 300 de euro unui gardian al unității de detenție pentru a i se permite să primească un telefon mobil și pentru ca acesta să intervină în favoarea sa pe lângă Comisia de muncă din penitenciar