Blejnar, scutit de taxa de timbru în procesul în care cere daune de un milion euro

Publicat: 14 02. 2013, 17:08
Actualizat: 16 05. 2013, 16:31

Fostul președinte ANAF Sorin Blejnar nu mai trebuie să plătească taxă de timbru în procesul în care îi cere daune morale de un milion de euro fostei directoare a Vămii Prahova Diana Severin, decizia privind scutirea de taxă fiind luată de Judecătoria Ploiești, care stabilise o taxă de 48.000 de lei.

Decizia privind scutirea de la plata taxei de timbru a fost luată după ce avocații lui Blejnar au depus la Judecătoria Ploiești o cerere de reexaminare, solicitând anularea obligației de a plăti taxa de timbru care fusese stabilită la valoarea de 48.005 lei.

„Instanța învestită cu cererea de reexaminare cu privire la taxa de timbru formulată de petentul Blejnar Sorin a admis cererea de reexaminare și a stabilit că cererea inițială (cea privind solicitarea sumei de un milion de euro drept daune morale – n.r.) este scutită de plata taxei de timbru”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Ploiești, judecătorul Sergiu Dîrvaru.

El a precizat că cererea de reexaminare depusă de Sorin Blejnar a fost judecată de un alt complet decât cel care judecă dosarul pe fond și care stabilise plata taxei de timbru.

În luna ianuarie, Judecătoria Ploiești a stabilit o taxă de timbru de aproape 48.005 de lei pe care fostul președinte al ANAF Sorin Blejnar ar fi trebuit să o achite în procesul în care îi cere daune morale de un milion de euro fostei directoare a Vămii Prahova Diana Severin, pe care o acuză că i-a prejudiciat imaginea.

În luna martie a anului 2011, Sorin Blejnar, care atunci era președinte al ANAF, a dat-o în judecată pe Diana Severin, fostul director coordonator al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Prahova, pentru afirmații defăimatoare la adresa sa și a instituției.

Diana Severin spusese despre Blejnar că este „regina corupției din vămi”.

După ce inițial fostul șef al ANAF îi ceruse Dianei Severin să-și retracteze public afirmațiile și să îi plătească daune morale de un leu, la termenul din 15 ianuarie 2013 avocatul lui Blejnar a anunțat că acesta solicită daune morale de un milion de euro, în lei, la cursul din ziua plății.