BLOCADĂ. Ce-au decis autoritățile bulgare pentru sfârșitul de săptămână care cuprinde Paștele ortodox

Publicat: 17 04. 2020, 07:42
De Paște, locuitorii Sofiei nu au voie să părăsească orașul

Pe fondul majorării numărului de îmbolnăviri cu COVID-19 la nivel de țară, chiar dacă Bulgaria este una dintre țările cele mai puțin afectate de noul coronavirus, autoritățile de la Sofia au decis joi seară să interzică locuitorilor capitalei să părăsească orașul pe întreaga perioadă a sfârșitului de săptămână care cuprinde Paștele ortodox.

„Cu începere de la miezul nopţii, interzicem pe termen nelimitat orice intrare sau ieşire din Sofia pentru toate autovehiculele de transport de pasageri”, a anunţat ministrul sănătăţii, Kiril Ananiev, într-o conferinţă de presă, citat de AFP.

Derogări sunt acordate camioanelor transportând mărfuri şi maşinilor de salvare, a precizat el. Angajaţii care trebuie să meargă la locul de muncă vor avea permisiunea, numai între anumite ore şi pe baza unui document justificativ.

Restricţia a fost impusă după ce numeroşi locuitori ai Sofiei au decis miercuri şi joi să plece cu maşinile în provincie pentru weekendul de Paştele ortodox.

Până la această oră, bulgarii au avut dreptul să se deplaseze, pe baza unor acte doveditoare, la locul de muncă, din motive medicale sau pentru a acorda ajutor unei rude bolnave.

Ministrul de interne, Mladen Marinov, a denunţat însă faptul că mulţi bulgari au prezentat acte falsificate de derogare.

„Peste 5.000 de şoferi au fost întorşi din drum pentru că nu au putut justifica necesitatea deplasării lor”, a criticat el.

Bulgaria a fost una din primele ţări din Europa care au impus izolarea, de la 13 martie 2020, şi numără 800 de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus, respectiv 38 de decese înregistrate.

Conform precizărilor autorităţilor, un vârf al pandemiei este aşteptat după Paşte, la sfârşitul lui aprilie.

Sursă foto: Pixabay/caracter ilustrativ