Boagiu: DNA ar trebui să se autosesizeze în legătură cu contractul Bechtel

Publicat: 30 05. 2013, 17:00
Actualizat: 04 07. 2013, 01:08

Anca Boagiu, prim-vicepreședinte al PDL, a spus într-o conferință de presă că după zece ani în care „miniștrii și prim-miniștrii PSD-iști au țipat că nu sunt vinovați de încheierea acestui contract cu Bechtel este cazul să se facă lumină”, arătând că nu Corpul de control poate face acest lucru, ci organele abilitate și DNA sunt cele îndrituite pentru a scoate la lumină adevărul.

Boagiu a prezentat istoria contractului Bechtel, arătând că PSD a adus acest „contract păgubos” în „grădina statutului” în perioada 2000-2004, în guvernarea Năstase.

Ea a spus că a fost negociată construirea a 52 de kilometri de autostradă cu 1,25 miliarde de euro, care au fost executați în zece ani la un preț de 24 de milioane de euro pe kilometru.

Boagiu a susținut că firmele de avocatură care au negociat acest contract încă din 2003 au legătură cu Dan Șova, arătând că avocați din partea Bechtel au fost Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, unde asociat este mama lui Dan Șova, iar din partea Ministerului Transporturilor din 2005 firma Rațiu & Rațiu, parteneri ai lui Dan Șova.

„Evident că este un conflict de interese. E ca și cum aș negocia eu cu fratele meu dacă suntem frați”, a spus Boagiu.

Ea a mai arătat că în mandatul său de ministru al Transporturilor a renegociat contractul cu Bechtel în 2011, reziliind șase din cele opt subcontracte.

Ea a adăugat că, în urma renegocierii, s-a decis ca 113 kilometri de autostradă să fie finalizați până în 2013 și a introdus un standard de cost de 6,9 milioane de euro pe kilometru, față de 24 de milioane de euro pe kilometru cât fusese până atunci.

„Am obținut economii la bugetul de stat de 6 miliarde de euro”, a explicat Boagiu, adăugând că a lucrat cu alte case de avocatură.

Boagiu a spus că rezilirea acestui contract de către Dan Șova a lăsat România fără cei 113 kilometri de autostradă și face cadou 37 de milioane de euro pentru reziliere, în condițiile în care pentru finalizarea unuia dintre cele două coridoare aflate în lucru erau necesari doar 25 de milioane de euro.

„Ce am văzut astăzi este doar un circ ieftin și sper ca instituțiile statului să se autosesizeze. Este evidentă reaua voință cu care a fost încheiat acest contract și legăturile obscure ale celor care au fost reprezentanții legali în negocierea lui”, a spus Boagiu.

Ea a adăugat că decizia de reziliere a contractului luată de Șova este „absolut sută la sută de imagine, să ascundă inceompetența lui Dan Șova”, adăugând că acest lucru arată că Șova nu are habar de subiect.

Contractul cu compania americană Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania putea fi reziliat demult dacă din partea foștilor miniștrii PDL ai Transporturilor exista mai multă minte și mai multă bună-credință, a declarat, joi, liderul PSD, premierul Victor Ponta.

„Au fost trăznăile pe care le spuneau foștii miniștri, Berceanu, Boagiu, Nazare, ca să justifice incompetența lor ;i chiar lipsa de interes pentru a rezolva problema, tot spuneau pe la televizor că trebuie să dăm 500 milioane, un miliard, găga fiecare o cifră cât mai mare ca să justifice de ce ei nu au făcut nimic. S-a văzut în final că era vorba de 30 milioane și că, dacă exista mai multă minte și mai multă bună-credință, puteam demult să avem reziliat acest contract și puteam să băgăm deja pe finanțare europeană”, a spus Ponta.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Șova, a declarat, miercuri seara, că a fost reziliat contractul cu Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania, statul român urmând să plătească companiei americane 37,2 milioane de euro și datorii de 50 milioane de euro.

Proiectul autostrăzii Brașov-Borș, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 și început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu Bechtel, care trebuia executat până cel târziu în 2012.

Pe fondul disputelor politice inițiate de partidele care s-au succedat la guvernare și fără bani alocați de la buget, proiectul de 415 kilometri a fost derulat într-un ritm lent, iar până în prezent au fost executați doar 52 de kilometri pentru 1,4 miliarde de euro.