Boc: Decizia de eliberare a lui Apostu a fost firească, beneficiază de prezumția de nevinovăție

Publicat: 29 09. 2012, 16:12
Actualizat: 26 03. 2019, 05:37

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, sâmbătă, că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) de eliberare din arest a fostului edil Sorin Apostu este „firească și justificată”, acesta beneficiind de prezumția de nevinovăție, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Emil Boc a declarat, sâmbătă, presei, că în cazul Apostu s-a depășit durata prevăzută de Constituție de șase luni de zile de arest preventiv, regula derulării unui proces fiind „în stare de libertate și nu în stare de arest”.

„Este o decizie firească a ICCJ pentru că regula derulării unui proces este în stare de libertate și nu în stare de arest, excepția trebuie să fie arestul, și acest arest într-o durată rezonabilă de timp, iar aici cred că s-a depășit durata prevăzută de Constituție de șase luni. Eu cred că decizia instanței este perfect justificată și, la fel ca orice om care se află în fața unei instanțe de judecată, beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a unei sentințe judecătorești. Și înainte și acum, fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, beneficiază de prezumția de nevinovăție și sunt convins că și-o va apăra în fața instanței de judecată”, a spus Boc.

Acesta a adăugat că va vorbi cu Sorin Apostu și îl va invita și la o întâlnire la Primărie.

„E un lucru normal, a avut o contribuție fundamentală la dezvoltarea Clujului și, în continuare, voi păstra relația cu fostul primar al Clujului”, a mai spus Emil Boc.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis, vineri, cererea de eliberare depusă de fostul primar al Clujului Sorin Apostu în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție.

În 28 august, Curtea de Apel Târgu Mureș, care judecă procesul în care fostul primar din Cluj-Napoca este acuzat de fapte de corupție, respinsese ca fiind nefondată cererea de eliberare depusă de avocații acestuia, decizia fiind atacată cu recurs.

Fostul primar al Clujului Sorin Apostu a părăsit, vineri seară, Penitenciarul Târgu Mureș, în urma deciziei instanței supreme, la ieșire Apostu refuzând să facă declarații.

Sorin Apostu a fost așteptat timp de câteva ore, în fața penitenciarului, de două mașini cu numere de Cluj, într-una dintre acestea aflându-se membri ai familei.

Fostul primar a ieșit pe poarta penitenciarului în jurul orei 21.25, spunându-le jurnaliștilor că nu are nimic de comentat, după care a urcat în mașina în care se aflau membrii familiei.

Sorin Apostu și omul de afaceri Călin Stoia au fost arestați preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj.

Potrivit DNA, Sorin Apostu a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influență în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 acte materiale) și primire de foloase necuvenite.

Omul de afaceri Călin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Vereș S.A, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru dare de mită în formă continuată (18 acte materiale), participație improprie la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale).

Sorin Apostu a demisionat din funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, demisia fiind înregistrată în 15 februarie la Registratura Primăriei.