Bugetul SIE pe 2016, avizat de Comisie în unanimitate

Publicat: 11 12. 2015, 11:19

„Discuția despre buget a fost foarte aplicată. Nu au fost foarte complicate lucrurile. O mică creștere de 6,46% față de anul trecut, iar acest lucru se datorează faptului că la cheltuielile cu personal avem creșteri salariale cu 10%. În principal, acolo se vor duce acești bani”, a precizat președintele Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului de Informații Externe (SIE), deputatul PNL Mihăiță Calimente.

Pe de altă parte, el s-a arătat preocupat de costurile mari pe care le presupune achiziția de aparatură tehnică. „Ceea ce ne preocupă este și situația internațională, dar și faptul că în general toată această tehnică de calcul și operativă costă foarte mult, se depreciază moral foarte repede și de la o generație la alta, calculatoarele și alte investiții costă foarte mult,” a precizat deputatul liberal.

Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, nu a participat la dezbatere.

Serviciul de Informații Externe beneficiază de o creștere a alocărilor cu 6,46% față de 2015, bugetul ajungând în 2016 la 272,5 milioane de lei. SIE va avea bugetul majorat cu aproximativ 4% pentru cheltuieli de personal și tot atâția bani pentru bunuri și servicii ca anul trecut. Se înregistrează și o creștere cu circa 25% pentru cheltuielile de capital, însă proiectul de buget pe 2016 nu specifică și destinația exactă a acestor sume. În schimb, SIE va acorda și anul viitor burse, Guvernul alocând la acest capitol suma de 10 mii de lei, însemnând o majorare cu 25% a sumei alocate instituției pentru anul 2015. De menționat că anul trecut SIE a beneficiat de rectificări bugetare pozitive.