CADAVRUL unui copil, descoperit pe malul unei bălți din județul Vrancea

Publicat: 26 03. 2020, 21:49
Actualizat: 07 04. 2021, 02:43
Sursă Foto - ilustrativ : Mediafax Foto

Cadavrul unui copil a fost descoperit, joi, de polițiști pe malul unei bălți din județul Vrancea. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili dacă persoana decedată este un copil dat dispărut de patru zile, transmite  Mediafax.

Potrivit reprezentanților IPJ Vrancea, joi seara politiștii au găsit în vegetația de pe malul unei bălți de pescuit din localitatea Oreavu, comuna Gugești, un cadavru ce pare a fi al minorului plecat de la domiciliu de duminică. Acesta urmează să fie scos din locul în care a fost văzut cu ajutorul reprezentanților ISU Vrancea, au precizat polițiștii.

Din primele informații de la fața locului, se pare că minorul s-a înecat. El nu are urme de violență, dar autopsia va stabili cauza decesului.

Copilul dispărut are 9 ani și 7 luni și este din comuna Urechești, județul Vrancea. Miercuri, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că băiatul a plecat de la domiciliu duminică, la ora 15.00, și nu a mai revenit.