Căminele studențești din Brașov acoperă circa 90 la sută din cererile de cazare

Publicat: 28 09. 2012, 14:24
Actualizat: 27 09. 2018, 18:48

Universitatea „Transilvania” Brașov pune la dispoziția studenților, în cele 13 cămine, peste 4.200 de locuri de cazare, cererea fiind acoperită în proporție de 90 la sută, taxa de cazare fiind între 150 și 190 lei pe lună, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Universitatea brașoveană are 13 cămine situate în două campusuri universitare, Memorandumului și Colina Universității, în total fiind disponibile 4.233 de locuri de cazare.

Cazările în cămine au început în cursul zilei de joi și se vor încheia în data de 1 octombrie.

„Credem că vom acoperi 88-90 la sută din cererile de cazare depuse de studenții care respectă criteriile stabilite pentru cazare, iar dacă luăm în calcul și restul studenților acest procent scade la 78-80 la sută”, a precizat prorectorul universității Daniel Munteanu.

Cazarea în cămine se desfășoară în două etape. Primii cazați vor fi studenții din anii terminali, care și-au făcut pre-cazarea din luna iunie, dar și studenții din anul I care au solicitat cazare. Pentru studenții din anii mari, se va ține cont de numărul de restanțe pe care le-au înregistrat în cursul anilor trecuți, cei care au acumulat mai mult de trei restanțe urmând să piardă dreptul de a beneficia de un loc în cămin. În cea de-a doua etapă de cazare, conducerile fiecărei facultăți va încerca, în limita locurilor care vor rămâne disponibile, să rezolve și cererile de cazare depuse ulterior.

„Normal că mai există și nemulțumiri, pe care încercăm să le rezolvăm în limita posibilităților, dar în general cazarea se desfășoară normal. Am mai primit cereri de cazare din partea unor studenți care provin din familii fără posibilități financiare, cereri pe care vom încerca să le rezolvăm în etapa a doua de cazare. Mai sunt și cereri din partea unor studenți care spun că au uitat să își facă precazarea la finalul anului univeristar trecut sau de la studenți din anul I, care au uitat să bifeze corespunzător rubrica pentru cazare de pe formularul de înscriere. În limita locurilor disponibile vom rezolva și aceste solicitări”, a spus Munteanu.

Taxa de cazare în cămin este între 150-190 de lei pe lună, însă există și două cămine private (în cartierele Bartolomeu și Astra), unde prețul este între 300 și 350 de lei/lună.