Când ar putea fi dată o soluție în dosarul de spionaj „Black Cube”. „Doamna Kovesi care s-a pretins atacată nu e parte vătămată, e martor”

Publicat: 06 02. 2018, 15:42
Actualizat: 07 02. 2018, 08:27

Întrebat dacă procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au aflat cine este în spatele rețelei, cine sunt finanțatorii precum și beneficiarul, Daniel Horodniceanu a declarat că atât timp cât instituția pe care o conduce nu va avea „colaborarea unui anume inculpat din dosar, lucrurile se vor opri la acel inculpat, Daniel Dragomir.”

„Probabil că se va da o soluție legală, poate fi rechizitoriu, poate fi trimiterea în judecată. Cred că la momentul acesta 90% dintre probatorii sunt încheiate. E greu să dau un termen (de soluționare a dosarului -n.r.). Am vorbit cu procurorul de caz de mai multe ori. S-a avansat primul trimestru din acest an. O să vedem dacă poate să fie respectat. Nu e un termen de decădere sau mai știu eu ce de alt fel. Primul trimestru e una dintre variantele discutate”, a mai spus procurorul șef DIICOT.

De altfel, solicitat să comenteze dacă există părți vătămate în această cauză, Daniel Horodniceanu a replicat: „ Infracțiunile de care sunt suspectate persoanele care sunt cercetate, atât cele cu care s-a făcut act de cunoaștere a vinovăției, cât și celelalte care fac subiectul acestui dosar la acest moment, nu sunt susceptibile de a avea părți vătămate. Sunt infracțiuni pentru care mai degrabă se exercită din oficiu.”

La finele anului trecut, Daniel Dragomir, fost colonel SRI, a declarat că dosarul Black Cube conține o listă de nume publice care erau ținte pentru compania menționată, a acuzat că dosarul stagnează și a precizat că speră să se lămurească implicarea SPP și SRI în dosar.

„Nimic nu s-a întâmplat. Eu nici măcar nu sunt trimis în judecată. Eu cred că la un moment dat ar trebui să se clarifice cum s-au sesizat instituțiile cu privirire la această operațiune. Sper ca în viitor vom clarifica implicarea SPP și SRI în acest dosar. (…) Cel mai mult a avut de câștigat doamna Kovesi, care ulterior a fost renumită în funcție. În spațiul public a apărut informația că președintele companiei a fost șef Mossad, a luat legătura cu persoane din conducerea statului român. Nu au reușit autoritățile române să verifice dacă, cu cine, în ce context a luat legatura cu un oficial al statului?”, a declarat Daniel Dragomir, la Antena 3.

Acesta a precizat că în dosar există și o listă cu persoane cunoscute, care ar fi fost vizate de supravegherea firmei Black Cube.

„Doamna Kovesi care s-a pretins atacată nu e parte vătămată, e martor. Eu cred și sper că acest dosar va ajunge în fața unui judecător, pentru că din lista de ținte care este la acest dosar și care au fost țintele companiei Black Cube, pot să vă spun că lista e mare și largă și va produce un cutremur. (…) Eu am observat cu surprindere că la dosar existau persoane despre care nici nu auzisem vreodată în viață, dar o listă foarte largă de persoane publice și politice. Eu atât spun, că acest dosar se ține sub preș, se menține această poveste cu Dragomir, dar pe lângă faptul că doamna Kovesi a zis la tv că știe cine e în spate, eu nu știu de ce doamna Kovesi nu are atitudinea normală să spună în fața procurorilor ce spune. În 10 martie eu am făcut o solicitare pentru reaudierea martorei Kovesi, dânsa a fost citată pe 11 aprilie la DIICOT și a trimis un document că are treabă și nu poate să vină. Din 11 aprilie nu a mai chemat-o nimeni. Fie a făcut o declarație mincinoasă, fie știe si nu vrea să zică de unde”, a mai spus fostul colonel SRI.

Daniel Dragomir a afirmat atunci că lista conține circa 20 de nume cunoscute, atât oameni de afaceri, cât și politicieni.

El este cercetat în dosarul Black Cube, în care mai multe persoane au fost acuzate de încercări de intimidare a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Fost șef în cadrul Direcției Generale de Prevenire și Combatere Terorism din SRI, Daniel Dragomir a fost și arestat preventiv, existând suspiciuni că acesta ar fi intermediat legătura între cei care voiau să afle informații despre Laura Codruța Kovesi și angajații firmei BlackCube, cei care ar fi avut misiunea de a o spiona și intimida.