Când vor fi evaluate programele de rezidențiat. Ce măsuri pregătesc autoritățile

Publicat: 22 07. 2013, 16:12
Actualizat: 22 07. 2013, 16:12

Programele de rezidențiat din România ar putea fi evaluate la fel cum sunt evaluate programele de licență, masterat sau doctorat. Propunerea vine din partea ARACIS, care din toamnă se pregătește să adopte o metodologie specială pentru programele de rezidențiat.

„Vrem ca aceste programe de pregătire pentru medici să se desfășoare  la același nivel de calitate ca și celelalte programe. Urmează ca a ceste programe să aibă o recunoaștere oficială, pentru că acum se desfășoară potrivit tradiției”, spune profesorul Ioan Lascăr.

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Ionel Sinescu, susține că o astfel de măsură  este benefică. „Programele de rezidențiat sunt programe dezvoltate de Ministerul Sănătății. Dar din acest an sper că vom ajunge ca rezidenții să aparțină de Ministerul Educației. Se va schimba toată această metodologie Am discutat la ultimul Consiliu al Rectorilor despre această schimbare. Universitățile vor face această pregătire prin curriculum comune astfel încât toți absolvenții să urmeze aceeași pregătire prin curriculum comun”, spune Ionel Sinescu.

Colegiul Medicilor nu va fi de acord

Cu toate acestea, Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România și rectorul Universității de Medicină „Gr.T.Popa”,  spune că nu este de acord cu o așa schimbare. „Nu văd cum o să le evalueze. Din punctul meu de vedere nu am nicio încredere în acest ARACIS, că știe cum să facă această evaluare”, spune Astărăstoae. Profesorul arată că dacă se va impune prin lege o astfel de evaluare, atunci el va chema pentru evalaure o asociație din străinătate.

„Există o serie de persoane care vor să mai ia niște bani pentru că sunt sume mari la evaluare. Colegiul Medicilor nu va fi de acord. Eu ceea ce am propus este să ne gândim să mai facem o agenție de acreditare”, a conchis Astărăstoae.
Anul acesta examenul de rezidențiat se va desfășura în aceleași condiții ca și până acum.