Cântăreața Irina Rimes a fost aleasă ambasadorul Zilei Brâncuși

Publicat: 13 02. 2020, 22:51
Actualizat: 13 02. 2020, 22:57

Cântăreața Irina Rimes a fost prezentată drept ambasadorul zilei Brâncuși, care va avea loc pe 19 februarie 2020, când se vor împlini 144 de ani de la nașterea marelui sculptor.

Potrivit Culturaladuba.ro, Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a motivat alegerea făcută prin intenția de a aduce tinerii mai aproape de cultură.
Cântăreața din Republica Moldova a povestit și ce știe ea despre Constantin Brâncuși.
„Eu sunt mai mainstream. De mică am știut de Coloana Infinitului și m-a fascinat.

Am fost la Târgu Jiu, am vizitat unele dintre lucrările domnului sculptor.”

„N-am avut mereu tangență foarte foarte mare cu cultura, cu cultura ne-contemporană pentru că am fost și eu copil, am crescut la țară. În momentul când am început să-l descopăr pe Brâncuși, m-au fascinat lucrările lui că nu reprezentau neapărat cum se numesc. Se numește Poarta Sărutului, dar parcă nu înțelegeam de ce se numește așa.”, a povestit Irina Rimes.

Despre Coloana Infinitului, aceasta a zis:

„Nu știam ce reprezintă, nu înțelegeam această abordare și când am văzut Coloana Infinitului pentru prima oară am avut impresia că mă întâlnesc cu ceva care nu era din lumea mea, dar parcă mereu a fost prezent în lumea mea.”

Citește continuarea…

FOTO: Irina Rimes / Facebook