Cântărețul Marc Anthony, dat în judecată din cauza unor concerte neonorate în Europa

Publicat: 24 06. 2015, 16:20

Artistul a fost dat în judecată de o companie de divertisment olandeză, care spune că Marc Anthony și-a dat acordul pentru a susține o serie de concerte – organizate de acea companie – în Marea Britanie (Londra), Olanda (Rotterdam) și Spania (Barcelona și Madrid).

În documentele depuse la Curtea Supremă din Manhattan, New York, managerii companiei olandeze R&J Entertainment and International Creative Talent îl acuză pe Marc Anthony de faptul că a renunțat la acele concerte, în favoarea altor show-uri, organizate de o firmă rivală.

Marc Anthony trebuia să cânte și în România anul acesta, însă concertul său, programat pe 31 martie – după ce inițial a fost stabilit pe 19 mai 2014 -, la Sala Palatului din Capitală, a fost anulat, în contextul în care „echipa de management a cântărețului a decis ca artistul să nu mai performeze în țările din Europa centrală și de est, din motive care nu au fost menționate”, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, pe 13 martie, de organizatorii evenimentului.

Marc Anthony este unul dintre cei mai influenți artiști ai timpului său și un adevărat ambasador al muzicii și culturii latino. A primit numeroase discuri de aur și platină. Lista sa de premii Grammy a început în 1998 cu trofeul pentru cea mai bună interpretare latino/ tropical, pentru „Contra la corriente”, urmat de Grammy pentru cea mai bună piesă a anului 1999, pentru „Dímelo”.

Condus în parte de succesul single-ului „I need to know”, Marc Anthony a lansat albumul de debut în limba engleză, ajungând la statutul de artist premiat cu triplu disc de platină în Statele Unite ale Americii. În 2005, Marc Anthony a primit două premii Grammy, unul pentru cel mai bun album pop latino, pentru „Amar sin mentiras”, și un altul pentru cel mai bun album tropical al anului, pentru „Valió la pena”.

Marc Anthony a câștigat de-a lungul carierei sale 18 premii Lo Nuestro – cel mai mare număr de astfel de trofee primite de un artist.

Marc Anthony a îmbinat actoria și cariera de muzician. A apărut în filme precum „Regii distrugători/ The Substitute”, „Noaptea cea mare/ Big Night”, „Virus distrugător/ Hackers” și în producții pe Broadway.

În mai 2010, Marc Anthony a lansat albumul „Iconos”, cu balade în limba spaniolă, produs de Marc Anthony și Julio Reyes.

În 2013, Marc Anthony a revenit în studioul de înregistrări pentru a lucra la noul său album de muzică originală salsa, intitulat „3.0”. În aprilie 2013, a avut loc lansarea primului single de pe acel album, „Vivir Mi Vida”, produs de Marc și Sergio George, și, la câteva ore de la lansare, această piesă a devenit numărul 1 în topurile iTunes și Billboard.