Caporalul care ar fi agresat sexual o copilă de doar 13 ani a fost arestat

Publicat: 15 06. 2019, 15:23

Inițial el a fost reținut, apoi prezentat cu propunere de arestare preventivă, acceptată de către judecătorii Tribunalului Militar București.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, militarul, încadrat la UM 01348 București, era detașat la UM 01295 București și a fost declarat apt pentru serviciul militar la toate testările psihologice susținute în calitate de militar profesionist, ultima testare fiind efectuată în luna noiembrie 2018.

„Unitatea militară în care este încadrat va dispune măsurile legale prevăzute de Legea nr 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, respective suspendarea din funcție, situație în care cel în cauză nu beneficiază de niciun drept de la Ministerul Apărării Naționale.

Conform legii menționate, în situația în care, în urma trimiterii în judecată, va fi condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă, mililtarul va fi trecut în rezervă începând cu data suspendării din funcție”, se mai arată în comunicatul MApN.

Precizările Ministerului Apărării Naționale vin după ce, vineri, Poliția Capitalei a informat că agenții Secției 16 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră de 13 ani a fost victima unei agresiuni de natură sexuală, agresorul fiind cadru militar.

„Prin apel 112, Secția 16 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că o minoră de 13 ani a fost victima unei agresiuni de natură sexuală. În baza semnalmentele furnizate, polițiștii au depistat și identificat un bărbat de 38 de ani, pe care l au condus la sediul subunității”, anunță Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Având în vedere că bărbatul depistat este cadru militar, cercetările vor fi continuate împreună cu Parchetul Militar, mai preciza Poliția.