Captură impresionantă la Constanța: 21 de persoane acuzate de furturi din locuințe din toată țara, reținute

Publicat: 01 07. 2019, 12:58

Potrivit unui comunicat transmis luni, corespondentului Mediafax, 31 de persoane au fost acuzate de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și furturi calificate, precum și pentru infracțiuni la regimul rutier.

„Dintre acestea, un număr de 21 persoane au fost reținute, 4 persoane sunt arestate în alte cauze, iar 5 persoane se sustrag urmăririi penale. S-a formulat propunere de arestare preventivă față de 30 persoane, iar față de o persoană s-a dispus măsura controlului judiciar”, arată procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Persoanele reținute sunt acuzate că au s-au constituit într-o grupare infracțională cu scop în săvârșirea de furturi din locuințe.

„Aceștia au achiziționat unelte foarte performante care descuiau practic orice broască sau yală de ușă, situație în care se pătrundea în interiorul locuinței, de unde erau sustrase sume de bani și bunuri de valoare într-o manieră extrem de ordonată, astfel că de multe ori victimele nici nu realizau că au fost prădate. Întrucât membrii grupării constituită din persoane cu antecedente penale impresionante cunoșteau faptul că se pot împăca cu victimele infracțiunii de furt, au mizat și în mod efectiv au determinat multe dintre acestea să își retragă plângerile, scontând pe faptul că cea mai mare parte dintre fapte va rămâne nedescoperită, astfel că eventualele cheltuieli cu împăcarea să reprezinte un procent minor din venituri”, se arată în comunicatul Parchetului.

Prejudiciul estimat este de 700.000 lei, în cea mai mare parte nefiind recuperat.

Procurorii au informații că activitatea grupului infracțional a fost extinsă pe tot teritoriul țării, astfel că la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au fost preluate și reunite un număr de 45 dosare reprezentând cauzele formate în urma furturilor comise de membrii grupării pe tot teritoriul țării.

Foto: Mediafax Foto / Remus Badea