Cârcotașii au înmânat membrilor CNA 27.000 de semnături „pentru o televiziune fără mizerii”

Publicat: 07 05. 2015, 15:07

La ședința CNA au venit Cristian Hrubaru, Ioana Petric și Oana Paraschiv, prezentatori ai emisiunii „Cronica Cârcotașilor”, și Șerban Huidu, producătorul acestui program.

Membrul CNA Radu Herjeu, cel care conduce ședința de joi, a cerut permisiunea colegilor săi de a-i primi pe acești jurnaliști, care au dorit să înmâneze Consiliului un teanc de foi ce cuprindeau 27.000 de semnături ale unor persoane care au semnat petiția inițiată de „Cronica Cârcotașilor”. „CNA este interesat de orice inițiativă din partea societății civile”, a spus Herjeu.

Ulterior, Cristian Hrubaru i-a înmânat lui Radu Herjeu teancul de semnături.

„Sper ca acesta să fie începutul unei schimbări în audiovizual”, a spus Cristian Hrubaru. El a precizat că petiția inițiată de Cârcotași urmează să fie înmânată joi și Parlamentului.

„Sunt primele 27.000 de semnături, pentru că această petiție va continua”, a mai spus Hrubaru.

„Vă asigur că voi sprijini orice inițiativă civică pentru îmbunătățirea spațiului audiovizual din România și voi fi întotdeauna gata să aplic legile”, a mai spus Radu Herjeu.

La momentul primirii semnăturilor, la ședința CNA erau prezenți opt membri ai Consiliului, respectiv Radu Herjeu, Florin Gabrea, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Dorina Rusu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea.

Membrul CNA Florin Gabrea a remarcat faptul că acest demers a venit de la un grup foarte restrâns al unei televiziuni, Prima TV, care, la modul general, are încălcări ale legislației audiovizualului.

„Dacă venea de la călugării șaolini, eram de acord, dar, venind de la un grup mic, grupuscul, de la un radiodifuzor…”, a spus Gabrea.

Acest „Manifest pentru o televiziune fără mizerii” este un demers care vine în sprijinul CNA pentru oprirea „avalanșei de murdărie” de la televiziunile din România, potrivit site-ului televiziunii Prima TV, care difuzează această emisiune.

„Echipa «Cronicii Cârcotașilor» a inițiat o petiție online, un manifest menit să-i ajute pe legiuitori să schimbe lucrurile și să arate că în România există și decență”, se mai spune pe site-ul Prima TV.

„Persoanele sub tratament medical, care au probleme cu vecinii sau, pur si simplu, cu igiena sau vedetele «de carton», care se dezbracă, în direct, vor dispărea de la televizor doar dacă noi vrem asta”, spune Cristian Hrubaru, prezentatorul „Cronicii Cârcotașilor”, citat pe același site.