Care este starea actorului Mircea Albulescu după operația pe cord

Publicat: 27 11. 2014, 18:58

Purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, medicul Alina Lupu a declarat, joi seară, corespondentului MEDIAFAX că actorul Mircea Albulescu se simte foarte bine după intervenția chirurgicală de miercuri.

„Mircea Albulescu este în continuare internat la ATI, este în stare bună, este conștient, cooperează, vorbește cu medicii. Nu mai este intubat, se simte bine după operație”, a declarat Alina Lupu.

Potrivit sursei citate, pacienții care suferă operații pe cord, așa cum este cazul lui Mircea Albulescu, rămân internați în spital între cinci și șapte zile, apoi sunt externați, urmând să meargă periodic la control medical.

Actorul Mircea Albulescu a fost supus, miercuri, unei intervenții chirurgicale pe cord, echipa de medici care l-a operat pe actor fiind condusă de profesorul Marian Gașpar, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara.

În timpul intervenției, lui Mircea Albulescu i-au fost făcute trei bypass-uri, întrucât în urma analizelor amănunțite s-a impus această operație, mai ales că actorul avea montat un stimulator cardiac.

În noaptea de luni spre marți, actorul Mircea Albulescu s-a prezentat la Serviciul de Urgențe al Spitalului Județean din Timișoara, acuzând dureri în zona pieptului. Medicii de aici l-au transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din municipiu, unde a fost internat.

Mircea Albulescu se afla la Timișoara deoarece luni seară a avut loc în acest oraș spectacolul „Bădăranii”, în care actorul joacă.

Mircea Albulescu a mai fost internat în ianuarie 2013 la Spitalul de Urgență Floreasca, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău pe stradă. Actorul a stat internat o zi, medicii stabilind că acesta a avut tensiunea mărită.

Maestru al scenei și al filmului românesc, Mircea Albulescu are 80 de ani și joacă pe scena Teatrului Național București.