Casă contra bani pentru Asesoft Ploiești. Sebastian Ghiță și fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, urmăriți penal într-un nou dosar de corupție

Publicat: 07 07. 2015, 13:20

This browser does not support the video element.

Procurorii DNA Ploiești i-au pus sub urmărire pe Sebastian Ghiță și pe fostul primar al Ploieștiului într-un nou dosar penal. Ghiță este acuzat de dare de mită, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani, iar Bădescu de luare de mită și abuz în serviciu.

Procurorii DNA arată, într-un comunicat de presă, că în 2013 primarul Iulian Bădescu, la cererea lui Sebastian Ghiță, ar fi acordat o finanțare de 1,5 milioane de lei clubului de baschet CSU Asesoft Ploiești, în mod ilegal, sumă care a devenit prejudiciu pentru bugetul Ploieștiului și folos necuvenit pentru clubul de baschet.

Finanțarea s-a făcut în urma unei selecții de proiecte pentru programul „Promovarea sportului de performanță”, organizată de către Clubul Sportiv Municipal Ploiești (instituție aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploiești).

În schimbul finanțării, Iulian Bădescu ar fi primit de la Sebastian Ghiță, prin intermediul unei firme controlate de Ghiță, o casă de locuit în Ploiești, în valoare de 1.041.600 lei. Din această sumă, primarul Bădescu a suportat personal doar 124.000 de lei, conform DNA.

„Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi suspecți.
În perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014, suspectul Ghiță Sebastian Aurelian, a disimulat adevărata natură a provenienței a imobilului, prin efectuarea unor plăți (reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM) din contul unei firme controlate de acesta, către o societate administrată în fapt de suspectul Bădescu Iulian”, arată DNA cum ar fi fost mascată mita.

Ulterior, banii au fost transferați de Bădescu către o altă societate controlată de Ghiță, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului, conform DNA.

Iulian Bădescu a fost adus la DNA Ploiești, în jurul orei 9.00, cu o dubă a Administrației Naționale a Penitenciarelor de la Penitenciarul Mărgineni. Deputatul Sebastian Ghiță, cercetat sub control judiciar pentru corupție, a venit și el la sediul DNA Ploiești în jurul orei 11.30.

La ieșirea de la audieri, Ghiță a declarat că „procurorii verifică cum a fost dată această finanțare echipei de baschet din Ploiești, presupunând că l-am determinat într-un fel pe primar”.

„Valoarea respectivului imobil și valoarea finanțării primite de echipa de baschet sunt aproximativ la fel. Ceva îmi dă cu rest. Se presupune că primarul a primit o casă care costa cât finanțarea pentru echipa de baschet. Atunci la ce dracu să-i mai dau eu casă ca să…”, a spus Sebastian Ghiță.

Deputatul a mai spus că procurorii susțin că plata pentru imobil s-a făcut prin bancă, de către o firmă de-a lui Iulian Bădescu și că ar fi costat 1 milion de lei (aproximativ 220.000 euro).

Sebastian Ghiță declara, săptămâna trecută, referitor la acuzația procurorilor privind casa lui Iulian Bădescu, „cu prezumția că banii plătți de Primăria Ploiești către echipa de baschet Asesoft au fost folosiți pentru a-și achiziționa Bădescu o casă”, că aceasta este nedreaptă.

Procurorii DNA Ploiești l-au anunțat pe Sebastian Ghiță, în 24 iunie, că a fost extinsă urmărirea penală pe numele său pentru noi fapte de corupție comise de când acesta este parlamentar, dar și înaintea mandatului și, totodată, au extins și sechestrul asigurător asupra bunurilor acestuia.

Procurorii DNA Ploiești au dispus, în luna mai, trimiterea în judecată a lui Iulian Bădescu, fost primar al municipiului Ploiești, arestat preventiv de la începutul lunii martie, într-un dosar în care este acuzat de finanțarea ilegală a clubului de fotbal Petrolul Ploiești cu fonduri de la bugetul local.

Bădescu este acuzat de fapte de corupție comise atât în mandatul de primar cât și anterior alegerii sale în fruntea Primăriei Ploiești, în mandatul de senator pe care l-a deținut în perioada 2008-2012.

Astfel, Iulian Bădescu a fost inculpat pentru două fapte de abuz în serviciu, două infracțiuni de luare de mită, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (6 acte materiale) și două infracțiuni de folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În același dosar au fost trimise în judecată două angajate ale Primăriei Ploiești, respectiv secretara municipiului Ploiești, Oana Cristian Iacob, și șefa Direcției juridice din primărie, Iulia Alina Alexandru, ambele puse sub control judiciar, fiind acuzate de abuz în serviciu în formă continuată.

Potrivit procurorilor DNA, în ianuarie 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului, a semnat un contract de cooperare între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, iar în 28 iunie același an a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare și a dispus plata sumei de 8.000.000 de lei, în trei tranșe către asociație, deși cunoștea că nu este legală.

În același dosar, Iulian Bădescu este acuzat și de fapte de corupție comise în perioada în care era senator. Astfel, conform anchetatorilor, în perioada 2012 – 2013, Iulian Bădescu în calitate de senator și ulterior primar „în mod repetat, a desfășurat, în numele unor societăți comerciale pe care le controla în fapt, activități cu titlu oneros, producătoare de venituri pentru sine, incompatibile cu cele două funcții deținute succesiv”.

Anchetatorii spuneau, de asemenea, că pentru campania electorală pentru alegerile locale din 2012 Iulian Bădescu, care era președinte al organizației municipale PSD Ploiești, a pretins și primit de la un om de afaceri 20.000 de lei, carne, tricouri, bannere, baloane, servicii de personalizare produse și servicii de transport în valoare totală de aproximativ 80.000 lei, toate fiind destinate distribuirii către alegători.

Procurorii mai spuneau că pentru campania electorală din vara lui 2012 Bădescu a pretins de la alt om de afaceri să-i confecționeze 10.000 de tocătoare din lemn din care a primit efectiv 7.400 de bucăți în valoare de 7.432 lei, iar după ce a fost ales primar, în anul 2013, Iulian Bădescu a pretins și primit de la același om de afaceri, foloase materiale necuvenite în valoare de aproximativ 20.000 de lei, constând în lucrări de tâmplărie efectuate la locuința pe care primarul o avea în Ploiești, în schimbul promisiunii de atribuire a unor contracte de execuție lucrări finanțate de la bugetul primăriei.

Și soția lui Iulian Bădescu, Elena Raluca Bădescu, este cercetată pentru influențarea declarațiilor, fiind acuzată că a încercat să îl determine pe un fin de cununie, prin care fostul edil își derula afacerile, să dea declarații mincinoase.

Iulian Bădescu a fost senator în mandatul 2008-2012. El a fost ales în Parlament după ce a candidat din partea PDL, formațiune politică în care s-a înscris cu puțin timp înaintea alegerilor parlamentare din toamna anului 2008.

La jumătatea mandatului de parlamentar, Bădescu a demisionat din PDL și s-a înscris în PSD, formațiune din partea căreia a candidat și a câștigat mandatul de primar al Ploieștiului la alegerile locale din vara anului 2012.

În 3 martie, Iulian Bădescu a fost reținut de procurorii DNA, în dosarul finanțării echipei de fotbal Petrolul Ploiești cu fonduri de la bugetul local. Ulterior, el a fost arestat preventiv de Tribunalul Prahova. În 10 martie, Bădescu și-a dat demisia din funcția de primar al Ploieștiului și din funcțiile deținute în PSD, renunțând și la calitatea de membru al acestei formațiuni politice. Iulian Bădescu era președintele organizației municipale a PSD Ploiești.