Casa pierdută de Klaus Iohannis a revenit la foștii proprietari

Publicat: 26 04. 2017, 13:45

Potrivit Curții de Apel Alba Iulia, a fost respins „ca nefondat” recursul declarat de Rodica Baștea, care cerea recunoașterea dreptului său de moștenitor legal al soțului.

„Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Baștea Rodica împotriva deciziei civile nr. 993/12.10.2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția I Civilă în dosar civil nr. 16140/306/2009. Obligă recurenta Baștea Rodica să plătească intimatei Antonescu Elisabeta suma de 900 lei și intimaților Oargă Ioan, Oargă Ioan Adrian, Oargă Ancuța Steluța – suma de 900 lei, cu titlu cheltuieli de judecată, în recurs”, se arată în decizia Curții de Apel Alba Iulia.

Purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Alba Iulia a declarat că prin decizia de meircuri a magistraților, locatarii și-au redobândit dreptul de proprietate.

„Locatarii celor două apartamente și-au redobândit dreptul de proprietate asupra apartamentelor în care locuiesc, pe care le-au cumpărat de statul român în calitate de chiriași”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Alba Iulia.

Dosarul judecat la Tribunalul Sibiu, a cărei hotărâre devine, de miercuri, irevocabilă, a avut ca obiect cererea de revizuire formulată de locatarii a două apartamente din imobilul situat pe strada Bălcesc,u nr. 29 din Sibiu, care s-a aflat în proprietatea familiilor Iohannis și Baștea.

Locatarii au deschis proces în încercarea de a redeveni proprietari ai locuințelor respective, pe care le cumpăraseră în anii `90 de la Statul Român în calitate de chiriași.

Curtea de Apel Alba Iulia a judecat recursul declarat exclusiv de Baștea Rodica împotriva hotărârii Tribunalului Sibiu care a admis cererea de revizuire formulată de locatarii celor două apartamente.

Judecarea recursului împotriva hotărârii Tribunalului din Sibiu a fost amânată de două ori deoarece Curtea de Apel Alba Iulia a așteptat dosarele de la Curtea de Apel Pitești în urma cărora președintele Klaus Iohannis a pierdut definitiv imobilul din Sibiu, acestea fiind necesare în prezenta cauză.

La sfârșitul lunii februarie 2017, Curtea de Apel Pitești a respins contestația în anulare a familiei lui Klaus Iohannis, astfel că famillia președintelui a pierdut definitiv imobilul din centrul Sibiului.

Imobilul cu numărul 29 de pe strada Nicolae Bălcescu din centrul Sibiului, cumpărat jumătate de soții Iohannis la începutul lunii iunie 1999, a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora, casa a ajuns în proprietatea statului român. În anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriași, iar în 1999, contractele prin care chiriașii au cumpărat casa au fost anulate în instanță, la cererea fiului lui Nicolae Baștea, acesta din urmă fiind nepot al soților Ghenea.

Ulterior, imobilul a ajuns în proprietatea familiei președintelui, care a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea.

Foștii chiriași au cerut în instanță anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaș de drept al lui Nicolae Baștea.