Caz cutremurător în Alba: Bărbat reținut după ce și-a bătut fetițele cu biciul

Publicat: 30 07. 2019, 11:44

Potrivit polițiștilor din Alba, bărbatul din satul Stremț, care este tatăl celor trei fetițe cu vârste de 6, 8 și 11 ani, era beat când le-ar fi lovit de mai multe ori cu biciul.

Urmele de lovituri pe care fetele le aveau pe aproape tot corpul au fost observate, duminică, de lucrătorii de la Centrul de zi din localitate și au anunțat imediat autoritățile, iar bărbatul a fost luat de acasă de polițiști în aceeași noapte.

„Noi am aflat despre această faptă duminică seara, după ce lucrătorii de la Centrul de zi din Stremț au observat și au anunțat-o pe asistenta socială de la primărie, care l-a anunțat pe polițist. Duminică au fost deja luate măsuri. În timpul nopții individul respectiv a fost luat de acasă și a fost reținut pentru violență în familie și rele tratamente asupra minorului”, a declarat, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, Luminița Prodan.

Marți dimineața bărbatul era încă audiat la Poliția Aiud și urmează să fie prezentat procurorilor.