Cazul din Caracal | Aparatul de scanat a detectat deja anomalii în solul din curtea lui Gheorghe Dincă – VIDEO

Publicat: 14 08. 2019, 19:28

Anchetatorii au adus un scanner la domiciliul lui Gheorghe Dincă pentru verificări amănunțite, iar aparatul a oferit deja rezultate.

Potrivit unor surse judiciare, scannerul a detectat anumite anomalii la nivelul solului, care pot fi diferite obiecte îngropate ce pot ajuta procurorii în anchetă. În locurile unde au fost identificate anomaliile sunt montate stegulețe ca, ulterior, să fie efectuate săpături, arată aceleași surse, pentru Mediafax.

Magistrații Tribunalului Olt au decis, miercuri, să prelungească, la cererea procurorilor, mandatul de arestare preventivă pe numele lui Gheorghe Dincă cu încă 30 de zile, până în 24 septembrie.

În paralel, la Caracal, anchetatorii continuă, miercuri, cercetările la casa lui Gheorghe Dincă.

De asemenea, potrivit unor surse, la cercetări va participa și o echipă formată din specialiști în geodezie.