Ce au discutat Joe Biden și premierul britanic Boris Johnson în ultima conversație telefonică despre criza din Ucraina

Publicat: 15 02. 2022, 12:01
Președintele american Joe Biden | Foto - Profimedia Images

Premierul britanic Boris Johnson şi preşedintele american Joe Biden au discutat luni la telefon și au căzut de acord că diplomația rămâne crucială în rezolvarea crizei din Ucraina, scrie AFP.

„Premierul şi preşedintele Biden s-au informat reciproc despre discuţiile lor recente cu colegi din întreaga lume. Ei au convenit că diplomația este în continuare o oportunitate crucială pentru ca Rusia să renunţe la ameninţările împotriva Ucrainei”, a spus un purtător de cuvânt al premierului britanic, în urma acestei convorbiri.

O incursiune a Moscovei în Ucraina „ar duce la o criză prelungită pentru Rusia, cu pagube considerabile atât pentru Rusia, cât şi pentru restul lumii”, au reiterat cei doi lideri, potrivit purtătorului de cuvânt al lui Johnson.

Ei au subliniat necesitatea ca occidentalii „să rămână uniţi în faţa ameninţărilor ruse, în special prin impunerea unor sancţiuni importante în cazul escaladării agresiunii ruse”. De asemenea, este necesar „ca ţările europene să îşi reducă dependenţa de gazul rusesc, o măsură care, mai mult decât oricare alta, ar lovi în centrul intereselor strategice ale Rusiei”.

Cancelarul Germaniei se întâlnește marți cu Vladimir Putin, la Moscova

Cancelarul german Olaf Scholz se întâlnește marți, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, într-un moment dificil pentru liderul unei națiuni occidentale încă dependente de gazul rusesc, notează AFP.

Poziția noului cancelar nu este ajutată de faptul că fostul cancelar Gerhard Schroeder este președintele Consiliului de administrație al gazoductului rusesc Nord Stream 2.

Înainte de vizita la Moscova, Scholz a fost luni la Kiev, unde a discutat, în principal, despre stabilizarea economiei țării. În ajunul plecării sale, Scholz a spus că orice atac al Rusiei ar duce la „sancțiuni dure pe care le-am pregătit cu atenție și pe care le putem pune imediat în vigoare”. Obiectivul călătoriei sale este să găsească „o modalitate de a asigura pacea în Europa”, a mai spus el.