Ce avans trebuie să depună persoanele care vor să ia credit prin Prima Mașină

Publicat: 31 10. 2014, 21:35
Actualizat: 25 03. 2019, 21:20

Potrivit proiectului de norme elaborate de Ministerul Finanțelor pentru implementarea acestui program, prin care satul garantează creditele, persoanele fizice cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, inclusiv, la data aprobării creditului vor beneficia de o finanțare – exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit – care va acoperi maximum 95% din prețul de achiziție prevăzut în factura proforma. Statul va garanta 50% din finanțarea acordată.

Persoanele cu vârsta de peste 36 ani, inclusiv, la data aprobarii creditului vor beneficia de finanțare – exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit – care va acoperi maximum 90% din prețul de achiziție prevăzut în factura proforma. În acest caz, statul va garanta 40% din finanțare.

Pentru a beneficia de garanția acordată de stat, persoanele fizice trebuie să îndeplinească o serie de condiții, între care: să facă dovada că autoturismul care va fi cumpărat este nou, este produs în spațiul intracomunitar sau provenit din import, îndeplinește cel puțin cerințele minime ale standardului Euro 5, este cumpărat de la o firmă care are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor și are un preț de achiziție care nu depășește suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA.

De asemenea, cumpărătorul se obligă să asigure autoturismul printr-o poliță Full Casco fără franșiză, care va acoperi cel puțin riscurile totale și parțiale de furt și daună, și să nu înstrăineze mașina pe toată durata de valabilitate a garanției.

Programul „Prima Mașină” va beneficia în acest an de un plafon total al garanțiilor de 50 de milioane de lei.

Programul „Prima Mașină” a fost aprobat la mijlocul lunii octombrie de Guvern prin ordonanță de urgență, actul normativ indicând doar că prețul maxim al mașinii care poate fi astfel cumpărată este de 50.000 lei plus TVA.

Ordonanța nu cuprinde detalii legate de valoarea creditului care poate fi contractat cu garanția statului, de perioada de valabilitate și de avansul minim care poate fi solicitat cumpărătorului.