Ce avere avea Ion Caramitru

Publicat: 05 09. 2021, 19:34
Actualizat: 05 09. 2021, 19:35
Foto: Mediafax/Foto

Este doliu în România. Ion Caramitru, unul dintre cei mai îndrăgiți actori români, a murit. De-a lungul vieții, Ion Caramitru a câștigat sume impresionante de bani.

Ion Caramitru a fost actor de teatru şi film, regizor şi politician român. Din anul 1990 a fost preşedinte al UNITER din 1990, iar din 2005 a ocupat funcţia de director al Teatrului Naţional din Bucureşti.

A fost ministru al Culturii între 1996 şi 2000, în cabinetul condus de Victor Ciorbea.

Declarația de avere a actorului a fost publicată pe site-ul oficial al Teatrului Național.

Ce avere avea Ion Caramitru

Din anul 2005, actorul a ocupat funcția de Manager General al TNB, cu un venit anual de 77.928 de lei, adică un salariu lunar de aproape 6.500 de lei. În plus, acesta câștiga bani care proveneau din activități independente precum colaborări cu reviste, teatru, Tv, cinema, festivaluri.

De asemenea, actorul încasa o pensie în valoare de aproximativ 4.500 de lei.

Pe numele lui Ion Caramitru se află jumătate dintr-un teren de 1.074 de metri pătrați la Moeciu de Sus, dar și o casă de vacanță, precum și alte trei apartamente.

Printre bunuile pe care le deținea se află și două mașini: un Peugeot 307 din 2007 și un VW Tiguan din 2012, prima mașină, luată în Leasing. De asemenea, Ion Caramitru deținea mobilă brâncovenească, cu o valoare cuprinsă între 8.000 și 10.000 de euro, tablouri realizate de ariști români contemporani, cu valori între 6.000 și 8.000 de euro, o colecție de icoane (8.000 – 10.000 de euro) și alte obiecte și statuete mici (3.000 – 4.000 de euro).

Ion Caramitru a murit la 79 de ani. Actorul era internat de mai multe săptămâni la Spitalul Elias din Bucureşti din cauza unor probleme de sănătate.

Zilele acestea, actorul Ion Caramitru trebuia să se afle la Iaşi pentru a participa la Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR). Din cauza problemelor medicale, actorul a lipsit de la eveniment.