Ce le transmite Gabriela Firea celor care așteaptă de ani de zile reabilitarea termică a blocurilor. „Am realizat mai multe studii, m-am întâlnit cu mulți cetățeni”

Publicat: 28 03. 2018, 16:05

Potrivit proiectului de reabilitare termică votat, miercuri, de CGMB, Primăria Capitalei va suporta 80% din costurile lucrărilor, iar asociațiile de proprietari vor acoperi diferența de 20%.

Potrivit prmarului general, Gabriela Firea, până în prezent au făcut solicitări de înscriere în acest program 200 blocuri din sectorul 3, 150 de blocuri din Sectorul 4 și aproximativ 200 de blocuri din sectorul 6.

„Am realizat mai multe studii și m-am întâlnit cu mai mulți cetățeni care s-au plâns că reabilitarea termică merge foarte greu în unele sectoare. Primăria se va implica și va suporta 80 la sută din costuri, restul fiind acoperit de asociațiile de locatari”, a declarat primarul Capitalei Gabriela Firea în timpul ședinței CGMB de miercuri.

Potrivit proiectului de hotărâre, în acest program, care se va desfășura annual, vor intra doar blocurile de locuințe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990, care nu au mai beneficiat de fonduri publice pentru reabilitare termică.