Ce se întâmplă în această perioadă cu turiștii din Turcia

Publicat: 21 07. 2016, 17:52

Turiștii români nu au de ce să se teamă direct în momentul de față, spune Răzvan Pascu, fondatorul Travel Communication Romania.

„Starea de urgență de obicei o dai ca să poți lua decizii mai rapid pe plan intern, iar în cazul acesta nu văd de ce turiștii ar fi afectați. Ei ar putea fi afectați dacă situația s-ar degrada din punct de vedere al securității. În momentul acesta, eu am trecut de curând prin aeroportul din Istanbul, într-adevăr era haos acolo imediat după noaptea de vineri spre sâmbătă, foarte multe avioane aveau întârzieri. Nu era nimic de speriat, dar era un soi de haos și asta se întâmpla duminică seara. Înțeleg că de luni, cursele au revenit la normal mai ales că Statele Unite au ridicat interdicția ca avioanele Turkish Airlines să zboare către SUA”, a explicat el.

În ceea ce privește siguranța celor care călătoresc în Turcia, Antalya pare să fie o oază mai sigură în momentul de față, mai spune Pascu.

„Pe mine m-au contactat mulți oameni care m-au întrebat ce părere am, ce să facă. Mi-e foarte greu să spun mergeți sau nu mergeți, acum Atalya cel puțin pare să fie o oază sigură, dar inima îmi e oarecum strânsă știind că în Turcia se întâmplă lucrurile care se întâmplă și că situația s-ar putea degrada oricând. Dacă există posibilitatea schimbării sejurului, ea poate fi luată în calcul de turiști. În ceea ce privește turiștii care se află deja în Turcia, nu am auzit situații în care își doresc să încheie sejurul mai devreme și să plece spre România, dar dacă vor să plece, sunt foarte multe curse. Situația nu pare să-i afecteze pe turiști”, a mai spus Pascu pentru MEDIAFAX.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a dispus miercuri seară instituirea stării de urgență în Turcia, la nivel național, timp de cel puțin trei luni, în cadrul măsurilor luate după tentativa de lovitură de stat. „Obiectivul instaurării stării de urgență este de a lua în mod rapid și eficient măsurile necesare pentru a elimina amenințările la adresa democrației în țara noastră, la adresa statului de drept, a drepturilor și libertăților cetățenilor turci”, a declarat Recep Erdogan.

Ministerul Afacerilor Externe a emis joi o nouă avertizare de călătorie în Turcia, după ce a fost decretată stare de urgență pentru trei luni, recomandând românilor să fie precauți și vigilenți, însă precizează că decizia Guvernului turc nu implică restricționarea libertății de circulație a turiștilor străini.