Ce spune ambasadorul Turciei despre închiderea școlilor turcești din România

Publicat: 21 07. 2016, 23:58

”Secretarul de stat pentru afaceri europene, Cristian Bădescu, l-a primit în audiență astăzi, 21 iulie 2016, pe ambasadorul Republicii Turcia în România, Osman Koray Ertaș, la solicitarea acestuia. Cu această ocazie, ambasadorul Turciei a informat cu privire la ultimele evoluții ale situației interne din țară, inclusiv declararea stării de urgență. A reafirmat, în context, angajamentul țării sale pentru valorile europene. La solicitarea părții române, ambasadorul turc a reconfirmat atenția specială pe care autoritățile turce o acordă turiștilor străini, inclusiv cei români, aflați în această perioadă în Turcia, în principal în zonele turistice.
În cursul discuției, secretarul de stat român a solicitat clarificări privind unele declarații recent apărute în spațiul public, cu privire la unitățile de învățământ Lumina. Ca răspuns, partea turcă a precizat că nu a solicitat formal, la vreun moment, închiderea acestora”, a transmis MAE prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în cadrul discuțiilor, partea română a reconfirmat interesul României pentru menținerea unei Republici Turce stabile, membru al NATO și partener cheie al UE, ancorat în valorile europene, evidențiind că autoritățile române au condamnat în termeni cei mai fermi tentativa de lovitură de stat care a avut loc în Turcia.

”Demnitarul român a subliniat că România sprijină viitorul european al Turciei care să respecte pe deplin principiile democratice, drepturile omului, statul de drept, în linie cu concluziile Consiliului Afacerilor Externe din 18 iulie 2016. România urmărește cu atenție efectul măsurilor adoptate de autoritățile turce ulterior tentativei de lovitură de stat, care nu trebuie să împiedice dezvoltarea pe viitor a societății turce pe baze democratice, inclusive și stabile”, subliniază MAE.

Ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertaș, a declarat sâmbătă că gruparea din spatele loviturii de stat din Turcia are 11 școli în România, afimând că Turcia a făcut demersurile pentru extrădarea lui Fethullah Gulen din SUA, care ar fi implicat în tentativa de asasinare a președintelui turc.

”(În spatele loviturii de stat-n.r.) sunt membrii acestei grupări Gulen de care am amintit, ai acestui cleric care stă în SUA. Acest imam are două fețe: are o rețea de școli, au 11 școli în România, au organizații umanitare, (…) când vorbește pentru presa străină transmite mesaje de toleranță și de prietenie. Partea sa întunecată, când vorbește în limba turcă, întotdeauna își îndeamnă suporterii să fie clandestini, să se ascundă, să aștepte momentul potrivit și atunci când acesta vine să ajungă la cârma instituțiilor”, a afimat diplomatul turc la Realitatea TV.

În acest context, Ali Bozçalıșkan, consulul general al Consulatului General al Republicii Turcia la Constanța a afirmat pentru presa locală că autoritățile din Turcia au solicitat închiderea unităților de învățământ.

”Nota informativă a Ministerului de Externe al Republicii Turcia privind încercarea de lovitură de stat din 15 iulie a fost transmisă instituțiilor mass-media. Încercarea de lovitură de stat aparține Organizației Teroriste Fethullah Gülen (Fethullah Gülen Terörist Örgütü – FETÖ). Guvernul nostru a informat la timp toți aliații și partenerii privind liderul și adevăratul scop al acestei organizații și a solicitat închiderea instituțiilor și a fundațiilor acesteia din străinătate. Instituțiile de învățământ și fundațiile din România se înscriu în același context”, a declarat Ali Bozçalıșkan, potrivit Ziuadeconstanța.ro.