Cea pățit elevul din Bacău care i-a fracturat nasul unui coleg

Publicat: 26 09. 2014, 17:16
Actualizat: 28 09. 2018, 06:12

Șefii învățământului băcăuan au anunțat că „școala nu va dovedi îngăduință” față de elevul de clasa a XII-a care și-a lovit cu pumnul în față, în timpul unei pauze, un coleg cu doi mai mic, incident în urma căruia victima, un adolescent de 16 ani, a ajuns la spital cu fractură de piramidă nazală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În acest sens, elevul agresor va fi sancționat cu scăderea notei la purtare cu cel puțin trei puncte pe primul semestru al actualului an școlar.

„Este un incident regretabil, pentru care școala nu va dovedi îngăduință. Comisia de disciplină din cadrul școlii se va întruni și va analiza cazul, urmând a fi audiați cei doi elevi. Există, însă, acea prevede în regulamentul școlar conform căreia, în astfel de cazuri, va fi scăzută nota la purtare cu minim trei puncte”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX inspectorul general al ISJ Bacău, Theodora Șotcan.

Elevul în vârstă de 16 ani a ajuns, joi, la spital, cu fractură de piramidă nazală, după ce a fost bătut la școală de colegul său din clasa a XII-a, într-una din pauzele dintre ore.

Potrivit cercetărilor făcute de către polițiștii băcăuani, incidentul dintre cei doi elevi a avut loc în curtea Colegiului Național „Gheorghe Vrânceanu” Bacău, în urma unui conflict care a izbucnit de la o fată. Lovit cu pumnul în față, elevul din clasa a X-a a fost transportat plin de sânge la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău, unde a primit îngrijiri medicale.

„Adolescentul a fost supus investigațiilor medicale de rigoare și, în urma radiografiei, s-a constatat că are fractură de piramidă nazală. După acordarea îngrijirilor medicale, i s-a stabilit tratamentul adecvat și apoi a fost externat întrucât astfel de leziuni nu necesită internare”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al SJU Bacău, Mirela Romaneț.

În ceea ce-l privește pe elevul agresor, acesta a fost dus la Poliție pentru audieri, fiind întocmit dosar penal pentru loviri sau alte violențe.